O clădire pe care scrie simplu „Building 750“ adăposteşte cea mai mare dintre cele trei „linii de producţie“ ale Urenco în Marea Britanie. Aici, combustibilul aflat sub formă gazoasă într-un compus numit hexaflorură de uraniu (UF6) este trecut printr-un cilindru metalic numit centrifugă, care se învârte de peste o mie de ori pe secundă (viteza exactă este secretă). Rotaţia face ca partea mai uşoară şi mai „energetică“ din uraniu (izotopul U-235) să se mişte către centrul cilindrului, în timp ce partea mai grea, care nu participă la fisiunea nucleară din reactor (izotopul U-238), să meargă către pereţii centrifugei. Forma uşoară a combustibilului este extrasă printr-un tub şi trimisă către altă centrifugă, iar procesul se repetă de mii de ori. La final, materialul conţine forma mai „energetică“ a uraniului în proporţie de circa 5%, în timp ce în uraniul natural concentraţia este mai mică de 0,5%.

“Cantitatea de UF6 îmbogăţit din canistra aceasta ar ajunge pentru a produce electricitate pentru 150.000 de case timp de un an“, spune un angajat al uzinei, arătând către un recipient puţin mai mic decât o Dacie Logan. „Echivalentul în cărbune ar ocupa mai mult spaţiu decât toată clădirea aceasta!“ Mai trebuie spus că Building 750 este mai mare decât Gara de Nord din Bucureşti.

PASTILE NUCLEARE

După îmbogăţire, materialul îmbogăţit este răcit şi devine un cristal similar cu zahărul. În această formă, UF6 este transportat pe cale rutieră către nord. Springfields este un sat pitoresc, unde plăcuţe atârnate de gardurile de pe marginea şoselei invită călătorii să oprească şi să cumpere ouă de la găini crescute în aer liber.

La marginea satului, pe un teren de 80 de hectare concesionat pe 150 de ani, după garduri de trei metri, stă fabrica de combustibil nuclear deţinută de Westinghouse. Compania americano-britanică, a cărei istorie a început pe vremea când Thomas Edison a inventat becul incandescent, a devenit japoneză în urmă cu câţiva ani, fiind cumpărată de Toshiba. Acum alimentează cu combustibil cam jumătate din toate centralele în funcţiune în lume. Cristalele de UF6 îmbogăţit sunt introduse în nişte pastile de metal de doi centimetri lungime şi un centimetru în diametru, care se strâng în număr de 64 şi sunt introduse într-o tijă lungă de metal. Mai departe, 36 de tije sunt strânse pentru a forma un element nuclear, care este unit cu alte şapte elemente înainte să fie trimis în reactorul nuclear.  O singură pastilă de combustibil nuclear are echivalentul energetic al unei tone şi jumătate de huilă, iar un singur element conţine 2.304 de pastile.

DE CE NU SE SATURĂ BRITANICII DE URANIU

Energia nucleară asigură astăzi cam 18-20% din nevoile de electricitate ale Marii Britanii, un procent similar cu cel acoperit în România de centrala de la Cernavodă. Spre deosebire de România, unde becurile sunt aprinse mai ales de hidrocentrale, mixul energetic britanic este completat în special de centrale care ard cărbuni şi gaze naturale, eliberând în atmosferă gaze cu efect de seră. Având obligaţia de a-şi reduce emisiile, guvernul de la Londra a optat să încurajeze dezvoltarea energiei eoliene (în special offshore) şi a celei nucleare.

După o jumătate de secol de program atomic civil, britanicii mai au 16 reactoare nucleare instalate în nouă centrale, cu o putere totală de 10.000 MW. Spre comparaţie, singura centrală nucleară a României, de la Cernavodă, are două reactoare cu o putere cumulată de 1.400 MW. Toate unităţile britanice, mai puţin una, vor ajunge la sfârşitul vieţii în următorii 10 ani şi vor fi închise, lăsând în urma lor o „gaură“ de 8.850 MW, în situaţia în care nu sunt înlocuite. Chiar anul acesta vor dispărea aproape 500 MW nucleari, odată cu închiderea centralei Wylfa din Ţara Galilor, o relicvă din prima generaţie de reactoare.