Exista viata dupa Mittal?

Postat la 15 martie 2010 132 afişări

Desi nu ar fi vrut sa afle cum e viata fara Mittal, Jack Cutisteanu a fost nevoit sa isi regandeasca strategia din decembrie anul trecut. Petprod fara Mittal este abia inceputul unei serii de schimbari importante pe piata furnizarii de energie, intr-un an care nu se anunta a fi cu nimic mai bun decat 2009.

In urma acestei decizii, ArcelorMittal a intrat direct in top zece al furnizorilor de energie de pe piata locala doar prin derularea propriului contract. Ca si Alro, ArcelorMittal a devenit client al Hidroelectrica. Spre diferenta insa de contractul dintre producatorul de energie hidro si Alro, care au semnat un contract bilateral confidential, ArcelorMittal a semnat contractul de 57 de milioane de euro, cu durata de un an, pe bursa de energie OPCOM la sfarsitul anului trecut. Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, a motivat iesirea pe bursa de energie prin finalizarea a doua contracte bilaterale, incheiate de companie la inceputul anilor 2000 cu asa-zisii "baieti destepti": "Contractul cu ArcelorMittal este unul foarte bun pentru noi, pretul de livrare fiind mult mai mare fata de costul de productie pentru 2010, care este estimat la circa 90 de lei pe MWh. Acum castigam cu 20% mai mult fata de pretul primit pe cele doua contracte vechi. Vom continua sa iesim pe bursa de energie".

Topul furnizorilor de energie a suferit schimbari importante in ultimul an, locul unor furnizori precum Energy Holding, Buzzmann Industries sau Petprod fiind luat pe rand de Electrica, Complexul Energetic Craiova sau Alro. "Nu prea pare corect", comenteaza Jean Constantinescu, analist al pietei de energie, evolutia top 10 al furnizorilor din Romania. Dupa parerea sa, parere sustinuta de altfel si de alti furnizori de energie de pe piata, contractele directe intre mari consumatori industriali si producatori nu ar trebui sa se intample pe o piata libera: "Este o forma de subventie care nu ar mai trebui permisa intr-o tara a UE". Prima discutie pe aceasta tema a aparut in urma cu doi ani, cand Petrom a organizat licitatia pentru atribuirea contractului de energie in valoare de 110 milioane de euro, licitatie castigata de Complexul Energetic Craiova. "Cazul licitatiei Petrom a creat un precedent. Un furnizor nu se poate lupta cu un producator. Daca vrem o piata echidistanta, trebuie sa fim tratati toti ca egali. Tocmai de aceea s-a facut separarea intre producatori, distribuitori si furnizori. Prin arderea unei etape se risca practic eliminarea unei categorii de jucatori", spunea la momentul respectiv Mirela Dima, directorul CEZ Vanzare.

In lipsa marilor contracte industriale (care consuma aproape jumatate din necesarul de pe piata concurentiala), businessul furnizarii de energie se bazeaza acum pe contracte mai mici si asta va duce la schimbarea pietei. "Prin astfel de contracte, statul schimba conditiile de functionare a pietei", comenteaza Jean Constantinescu, care considera ca astfel cea mai mare parte din energia mai ieftina nu va reusi nici in urmatorii ani sa ajunga pe piata libera. In plus, afacerea de furnizare se poate restrange destul de mult - deoarece furnizorii nu vor mai avea destula putere pentru a achizitiona energie la preturi avantajoase. In acest context, comenteaza Constantinescu, piata furnizarii de energie va ajunge in urmatorii doi-trei ani sa fie impartita intre trei tipuri de furnizori: mari consumatori industriali ce vor tranzactiona energia pentru folosul propriu, precum Alro, Mittal sau Petrom - care, odata ce va finaliza centrala electrica de la Petrobrazi, va deveni de asemenea furnizor de energie, grupuri internationale puternice de trading precum Alpiq si actualii furnizori de energie, dintre care doar cativa ar putea avea cote de piata de maxim 3-4%.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
Mittal,
Jack Cutisteanu,
Petropod,
furnizori
/analize/energie/exista-viata-dupa-mittal-5740905
5740905
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.