Confruntându-se cu atacul asupra leului, cu creşterea Robor, cu zvonurile de panică ce se propagau din marile centre financiare ale lumii către periferie (în septembrie a intervenit căderea oficială a băncii americane Lehman Brothers, instituţie despre care se spunea că este prea mare să dea faliment, dar totuşi s-a întâmplat), Isărescu nu avea nevoie de o altă problemă care să arunce în aer sistemul financiar şi aşa şubred al României.

Pe lângă împrumutul de urgenţă, Isărescu şi Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, au ieşit public să spună că nu sunt probleme la Banca Transilvania, iar în spatele uşilor au ”garantat“ în faţa celorlalte bănci că nu sunt probleme la Transilvania şi că nu trebuie tăiate liniile de finanţare.

Pe bursă, acţiunile băncii au fost oprite de la tranzacţionare mai mult timp, pe un motiv tehnic, dar în înţelegere cu toată lumea, ceea ce a fost o şansă ca preţul să nu se prăbuşească în valuri şi să contribuie la accentuarea crizei.

Pentru Transilvania a urmat o cursă contra cronometru de a-şi majora capitalul şi a obţine împrumuturi subordonate de la acţionarii ei care să le întărească poziţia.

La începutul lui 2009, când valoarea băncii a scăzut la 200-300 de milioane de euro, faţă de aproape 2 miliarde de euro în 2007 şi când ratase o vânzare către Deutsche Bank, Horia Ciorcilă a început să caute un partener mai solid pentru banca din Cluj, având în vedere că peste tot în jur cuvântul de ordine era criză. Economia României se prăbuşea, toate companiile tăiau tot ce se putea tăia, termenele de plată săreau de la o lună la alta, iar cursul leu/euro crescuse cu 30%, ceea ce putea să trimită în faliment întregi portofolii de credite imobiliare şi de consum.

Ciorcilă a discutat cu Société Générale, grupul francez ce controlează BRD, a doua bancă din România la vremea respectivă, posibilitatea unei fuziuni, dar ideea a căzut după ce Société Générale s-a trezit că are propriile probleme în Franţa. Numeni de la Paris nu mai avea chef să discute o achiziţie în România. Ironic, asta a fost şansa lui Ciorcilă, pentru că în 2016 Banca Transilvania a trecut în faţa BRD, ajungând numărul 2 în România.

Pe parcursul lunilor lui 2009, Ciorcilă a avut discuţii cu National Bank of Greece, acţionarul majoritar de la Banca Românească, cu Marfin Bank, care la vremea respectivă avea o poziţie bună în Cipru, şi cu Bank of Cyprus, care chiar a cumpărat 9% din Banca Transilvania, tranzacţie care i-a adus un proces de insider trading lui Ciorcilă, din care a scăpat cu greu. Din cauza stresului procesului, un fost vicepreşedinte al băncii, Claudiu Silaghi, a murit.

Nicio discuţie nu s-a concretizat, mai ales că BNR se împotrivise neoficial acestor acţionari. Ironic, National Bank of Greece părăseşte România prin vânzarea Băncii Româneşti către grupul maghiar OTP, sau cel puţin a semnat un acord de vânzare, Bank of Cyprus a intrat în faliment în Cipru, operaţiunile din România au ieşit şi ele la vânzare (operaţiunile de retail au fost date către Marfin Bank România), iar Marfin Bank mai are nevoie de semnătura BNR pentru a vinde banca de la Bucureşti celebrei familii greceşti Vardinogiannis.

În criză, băncile mari din România, sub indicaţiile de la Viena, Paris, Milano, Atena, Amsterdam, au început să lase business pe masă, în special finanţările către companiile româneşti, ceea ce a fost o oportunitate extraordinară pentru Banca Transilvania. De la o cotă de piaţă de 5,4% la finalul lui 2008, Transilvania a ajuns în 2014 la aproape 10%.

În vara lui 2014, un bancher de la Viena, Henrich Pecina, a venit la Cluj, propunându-le lui Ciorcilă şi Ömer Tetik, noul CEO al Băncii Transilvania, să cumpere Volksbank România, o bancă cu o cotă de piaţă de 3,7% şi care în 2008 ajunsese chiar numărul 3 pe plan local după BCR şi BRD.

Volksbank România a ajuns un coşmar pentru Viena, având în vedere creditele neperformante imobiliare, creditele în franci elveţieni şi euro, care au fost lovite şi au devenit neperformante din pricina creşterii cursului euro şi a dublării cursului francului elveţian.

În câteva săptămâni, cei de la Cluj au luat decizia să intre în tranzacţie, mai ales că era un proces fără licitaţie, care se discuta unu la unu.