România are una dintre cele mai mari creşteri ale productivităţii din regiune, aproape de 4% pe an. Dar este suficient pentru a micşora decalajul faţă de Uniunea Europeană? Singurele două ţări care pe parcursul ultimilor 40 de ani au avut creştere economică neînreruptă de circa 5% sunt Coreea de Sud şi Singapore, cu creşteri ale productivităţii de 5-10% pe an. „Noi suntem campioni regionali la creştere economică, dar productivitatea a crescut cam cu 5% în perioada 2000-2015. Problema noastră mare este că productivitatea creşte încet nu numai la noi, ci şi la nivel global. Şi probabil această problemă se va menţine până vom reuşi să facem o nouă revoluţie industrială. Suntem la un moment în care productivitatea a ajuns să crească foarte încet şi avem nevoie de un nou model de creştere. Eu sunt foarte optimist şi cred că aşa cum a făcut-o deja de trei ori în ultimii 150 de ani, omenirea va găsi un nou model de creştere”, spune Dan Bucşă.

Salariile în regiune cresc destul de repede, dar în alte ţări emergente viteza este şi mai mare; Brazilia a plecat în 2004 de la un salariu mediu care era la circa trei sferturi din cel al României, iar acum este mai mare. În 2-3 ani, salariul mediu din China îl va depăşi pe cel din România. Factorii aceştia de diferenţiere, faptul că unele ţări emergente erau mult mai ieftine decât ţara noastră încep să se estompeze, iar acest lucru este vizibil şi în comportamentul investitorilor.

„La capitolul investiţiilor suntem printre campionii regiunii din simplul motiv că avem unul dintre cei mai buni ani la capitolul absorbţiei de fonduri europene din istoria noastră”, subliniază reprezentantul UniCredit. BNR estimează că 5,7 miliarde de euro vor intra anul acesta în ţară, aproape toţi banii fiind din precedenta alocare (2007-2013). „România a ratat startul şi de data aceasta, ne-am chinuit de vreo trei ori să trimitem un program de absorbţie la UE, care a tot respins propunerile noastre; în cele din urmă, în această primăvară am reuşit să avem şi noi un program acceptat. Ca termen de comparaţie – ungurii şi polonezii îl aveau deja de doi ani şi jumătate. Ungaria va atrage anul acesta mai mult de 5 miliarde de euro din noua alocare, iar anul viitor probabil că vor ajunge la 7 miliarde de euro. Ungaria vrea să absoarbă toată alocarea de fonduri până la finalul lui 2018.”

Cât priveşte exporturile, încetinirea aşteptată de economiştii instituţiei financiare pentru anul viitor se leagă de o prognoză destul de negativă în zona euro: „În Germania ne aşteptăm la o creştere economică la jumătatea celei de anul acesta. În acelaşi timp, importurile vor creşte în continuare, în principal din cauza consumului cam în toate ţările din UE; anul viitor vor creşte şi mulţumită investiţiilor, pentru că fondurile europene absorbite atrag investiţii importante”. Dar problema mai mare nu este în Uniunea Europeană, ci în afara ei, spune Bucşă, pentru că de câţiva ani asistăm la un regres evident al globalizării, „care pentru noi ca ţară emergentă mică şi deschisă (adică importuri plus exporturi în PIB sunt peste 70%), este cea mai proastă veste când vine vorba de creşterea pe termen lung. De ce? Pentru că noi încercăm să creştem prin exporturi. Dacă încercăm să împărţim costurile globale pe regiuni emergente, se poate observa că a noastră este singura care creşte. În Orientul Mijlociu exporturile scad abrupt din pricina petrolului mai ieftin, în Asia emergentă exporturile scad în principal din cauza Chinei, în America Latină exporturile în PIB au cam acelaşi procent din pricină că unele ţări sunt în recesiune”.

Or creşterea economiei României se datorează Uniunii Europene. Plusurile de capital au încetinit masiv anul trecut, îşi revin puţin anul acesta, dar rămân de peste două ori mai mici decât în perioada 2008-2010. Iar deficitul comercial al României cu bunuri creşte abrupt; „avem un surplus comercial semnificativ cu servicii, dar nici acesta nu mai creşte în mod susţinut, iar cea mai mare parte vine din transporturi, care au fost recent afectate de migraţie şi controlul în zona Schengen, şi de IT, unde se pare că dezvoltarea activităţii este frânată de lipsa forţei de muncă”.

CREŞTEREA PE TERMEN LUNG

România se plasează la un nivel de 60% din PIB per capitala la nivelul Uniunii Europene, iar economistul de la UniCredit este de părere că după experienţele Portugaliei şi Greciei, nicio altă ţară nu va intra în zona euro cu un PIB per capita sub 80-90%. Or pentru ca România să ajungă la acest nivel, la ritmul actual, probabil că ar fi necesari 20 de ani. Pentru a fi accelerat acest ritm, cel mai mare impact îl pot avea investiţiile şi forţa de muncă. „Există un regres al globalizării şi toate ţările din regiune încearcă să-şi diversifice pieţele. Ungaria şi Cehia, de pildă, sunt obsedate să-şi diversifice exporturile către Asia. UE câştigă procent în exporturi. Proximitatea şi flexibilitatea au devenit mai importante decât costurile şi aici avem un avantaj uriaş pentru că suntem aproape. E adevărat, nu avem şosele... ”, arată reprezentantul instituţiei financiare.

t şi ei să producă mai mult”.