SCURTĂ ISTORIE URBANĂ.

Pe parcursul mai multor decenii, oraşele s-au depersonalizat, afirma arhitectul Teodor Frolu, în cadrul evenimentului Retail United. El povesteşte că Bucureştiul este un oraş foarte tânăr, care a început să se urbanizeze pe la 1850 şi a trecut prin mai multe etape importante. În perioada interbelică, de pildă, s-a construit mult iar oraşul era listat în rândul celor mai frumoase pentru a locui. A existat, în ce priveşte arhitectura, o preocupare pentru aşa-numita scară umană a oraşului, regăsită în orice spaţiu care dă un sentiment de bine locuitorilor. După perioada interbelică, în anii ’60, au apărut în jurul oraşului vechi construcţii comuniste, iar Bucureştiul şi-a dublat populaţia în doar 15 ani. Iar după cutremurul din ’77, o treime din vechiul oraş istoric a fost dărâmată şi au apărut marile bulevarde flancate de blocurile care ascund ce a mai rămas din centrul vechi. „În Bucureşti avem oraşul oamenilor, al cartierelor, iar al doilea este oraşul capitală, care se preocupă de construcţii ample, cum sunt Stadionul Naţional sau Pasajul Basarab.“

Dar niciuna din aceste construcţii de anvergură nu a luat în calcul starea de bine a locuitorilor, sentimentul de comunitate şi apartenenţă. Or astfel de proiecte se pot dezvolta foarte repede în Bucureşti, este de părere Teodor Frolu, „nici nu trebuie să faci mare lucru, ci doar să le scoţi din anonimat“. Şi dă ca exemplu Calea Lipscani, dinspre Dâmboviţa, o porţiune a Centrului Vechi care era complet ignorată, dar doar pentru că au fost amenajate trotuarele şi s-au deschis două cafenele drăguţe zona şi-a schimbat radical aspectul, atrăgând, ulterior, şi alte investiţii mai mici, cum ar fi o frizerie pentru hipsteri. „Nu e un reper pentru o capitală, ci pentru acel oraş al oamenilor. Nu avem nevoie de un Turn Eiffel. Ci de lucruri simple“, crede Frolu. Tot el spune şi că în vreme ce Piaţa Unirii este un mare hub comercial, la o distanţă mică începe bulevardul dintre piaţă şi Casa Poporului „care este mort, nu a rezistat nicio afacere acolo, pentru că acel bulevard a fracturat Calea Rahovei, care era calea comercială a oraşului“. În aceeaşi zonă, magazinul Cocor are o problemă, afirmă Teodor Frolu, pentru că este neadaptat, fiind realizat ca o paradă pentru bulevard, în loc să se adapteze traficului de pe străduţele din spartele lui.

FEŢE PE FAŢADĂ.

Dar adaptarea unui proiect la spaţiul înconjurător, la istoria locului, la obiceiurile şi preferinţele oamenilor este esenţială pentru orice tip de construcţie, fie ea rezidenţială, de birouri sau comercială, spune arhitectul Mario Sua Kay, care conduce biroul de arhitecţi Sua Kay şi a realizat proiecte de arhitectură pe mai multe continente, în diferite domenii. Arhitectul portughez spune că atunci când porneşte să deseneze un proiect îşi pune zeci de întrebări şi caută soluţii care să răspundă unei liste întregi de cerinţe, pentru a face din proiectele sale locuri memorabile în oraşe. Ce se poate face ca o clădire să fie primitoare, prietenoasă, răspundea pretenţiilor celor care vin acolo? „Ca arhitecţi trebuie să fim foarte atenţi la emoţiile clienţilor. Este un loc antrenat, plăcut, amuzant, este special, folositor? Celebrează ceva sau este doar o cutie de metal? Este sutenabil faţă de comunitate?“, spune Sua Kay. Iar lista întrebărilor sale continuă: este atractiv locul? Confortabil? Fermecător? Este curat, plăcut din punct de vedere vizual? Miroase bine? Este sigur pentru copii? Se poate lega cumva de istoria locurilor înconjurătoare? Este accesibil din alte zone? Poate lega mai multe zone? Este uşor de înţeles cum se ajunge în locul respectiv? Se poate ajunge pe jos? Este convenabil?

Sua Kay povesteşte despre remodelarea unui centru comercial din Lisabona, un oraş definit de activităţile de pescuit, pentru care a folosit culori şi motive geometrice de inspiraţie africană, care să lege complexul de rădăcini istorice, a redesenat căile de acces, a amplasat zone de petrecere a timpului liber la exteriorul complexului, pentru a face zona mai vibrantă