Licentele sunt angajamente ale rafinatorilor prin care acestia se obliga sa importe, in decurs de un an, cantitatea de zahar brut precizata in contract. Daca preturile materiei prime scad, fabricile castiga; altminteri pierd. Pentru aceste licente, procesatorii au depus o garantie de 20 de euro pe tona, care se pierde daca viitorul cumparator nu isi respecta angajamentele. "Acum, eu n-as importa nimic; sper ca in primavara-vara sa mai scada preturile", spune Dobrescu. Totusi, garantia de 20 de euro pe tona este de peste 20 de ori mai mica decat amenda in cazul nerespectarii cotelor: 500 de euro pe tona. Fiecare stat al Uniunii Europene are dreptul sa produca o anumita cantitate de zahar, iar fabricile din fiecare tara au repartizata cate o cota clar definita. Daca nu rafineaza suficient, fabrica primeste amenda de 500 de euro pentru fiecare tona in minus, iar daca Romania, spre exemplu, nu respecta plafonul stabilit, risca sa piarda din cota. Volumele pe care are dreptul sa le produca scad, iar implicatiile urmeaza: mai putin de lucru in fabrici, importuri mai mari. Totusi, conglomeratele internationale din domeniu au stocuri de materie prima cumparate la preturi mai bune decat cele tranzactionate acum la bursa. "Multinationalele au un stoc pe care il aduc in Romania in general la un pret mai mic decat cel local si deranjeaza fabricile de zahar din sfecla si rafinariile cu zahar brut ACP", spune Armenean.

Pe de alta parte, fata de alti ani, procesatorii locali sunt mai putin tentati sa rafineze zahar de import din pricina pretului mare; mai profitabila este acum procesarea sfeclei de zahar. "Chiar daca aducem zahar brut in conditii preferentiale de import, orice francez poate sa vina cu produsul sau obtinut din sfecla pe piata din Romania la un pret mai mic", spune Dobrescu.

Pentru ca in tarile din vestul Europei se produce multa sfecla, marii procesatori depasesc adesea cotele stabilite si cauta debusee pe pietele din Uniune cu deficit de productie pentru a-si vinde zaharul, de obicei la preturi mai mici decat cele locale. "Romania va pierde cota de zahar brut, pentru ca nu este in interesul Uniunii Europene si al politicilor ei agrare sa subventioneze importurile, in loc sa dea banii cultivatorilor de sfecla", sustine Dragos Dima. Procesatorii mai au totusi o speranta: "Cerem la Bruxelles ca o parte din cota de zahar brut (cam 330.000 de tone) sa se transforme in cota de zahar din sfecla", spune Ioan Armenean.

Exista deja o prima victima: producatorul Lemarco a anuntat recent ca inchide una din cele doua fabrici si da afara 400 de angajati. Fabrica din Liesti nu mai produce de la sfarsitul lunii ianuarie si a ramas in prezent doar cu activitatea de ambalare. "Intreaga productie va fi realizata incepand cu sfarsitul lunii martie la unitatea din Urziceni pe care am achizitionat-o anul trecut", a declarat Dan Popovici, directorul de vanzari al Lemarco, companie cu afaceri de peste 60 de milioane de euro la nivelul anului 2007. Astfel, numarul de fabrici ramase in joc s-a redus la sapte, dupa ce la inceputul anilor 1990 functionau nu mai putin de 33 de unitati, care asigurau aproape in totalitate consumul intern. Aceste fabrici au fost construite, in timpul regimului comunist, fara o corelare a capacitatilor de productie cu zonele favorabile pentru cultivarea sfeclei, care au nevoie de multa apa. Spre deosebire de sfecla, alte culturi, cum sunt cele de porumb, sunt mai putin pretentioase. Nici la capitolul performantelor pentru culturile de sfecla, agricultorii romanii nu stau foarte bine, cantitatile recoltate la hectar fiind de cel putin doua ori mai mici decat in alte tari. "Productia la noi e de 24-25 de tone la hectar, in timp ce austriecii recolteaza 49-50 tone/ha, iar nemtii 55-60 tone/ha", afirma Dima.