Cum a schimbat criza mintea clienţilor: cumpărăm ori foarte ieftin ori foarte scump

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 26 noiembrie 2013 1190 afişări

În ultimii ani, cea mai mare parte a consumatorilor se îndreaptă către produsele ieftine, iar alţii, puţini ca număr, aleg produsele scumpe, dezamăgiţi de cele pe care le găsesc la preţuri medii. Nu este clar cât de mult va mai scădea consumul, dar este vizibilă polarizarea consumatorilor în extremele de preţ. Segmentul de mijloc se îngustează tot mai mult.

Ea subliniază că preferinţele de consum sunt influenţate deopotrivă de mixul de produse oferit de producători sau retaileri, precum şi de către clientul final. Preferinţele acestuia evoluează, ca şi puterea sa de cumpărare sau stilul de viaţă. „Variabilele legate de clientul final trebuie privite în ansamblu - stilul de viaţă influenţează modul în care clienţii îşi stabilesc priorităţile şi prioritizarea câteodată compensează pe anumite segmente de produse fluctuaţiile puterii de cumpărare„, spune Violeta Luca. În retailul electro-IT, faţă de 2007, este vizibil un upgrade în privinţa specificaţiilor produselor cumpărate.

„Tehnologia este mai accesibilă astăzi, industria devenind extrem de competitivă, iar clienţii ţin pasul cu ea. A ajutat mult şi introducerea pe scară largă a interfeţelor de utilizare intuitive, care sunt folositoare pentru «adopţia» mai rapidă a noilor echipamente, oricare ar fi acestea„, explică Violeta Luca. Prin urmare, retailerii pot vinde acum produse complexe la preţuri mai mici decât în urmă cu câţiva ani. Spre exemplu, dacă în 2008 un LCD de 32 inchi costa aproximativ 4.000 lei, acum preţul său variază între 999 şi 1.199 lei în zona entry level. „Asta permite accesul la tehnologie al unei mase mai mari de clienţi. Dacă în 2008 ponderea vânzărilor de TV-uri flat cu diagonala 26 inchi era de 40%, astăzi ea s-a redus la numai 5% din vânzări„, adaugă CEO-ul Flanco.

NOTEBOOK-URILE AU AVUT O EVOLUŢIE NEAŞTEPTAT DE RAPIDĂ, determinată de eroziunea foarte accelerată a preţurilor. 1.099 lei pentru un notebook de 15,6 inchi era un preţ de neconceput acum 2-3 ani„, arată Violeta Luca. Cu toate acestea, într-un an, preţul unui echipament dotat cu Intel DualCore a ajuns la nivelul de Intel Celeron din 2012. În cazul reţelei de magazine Flanco, categoria pe care creşte preţul mediu de vânzare faţă de perioada de boom este cea a electrocasnicelor - maşini de spălat şi frigidere - cu 28%, respectiv 18%.

Una peste alta, lui Cătălin Olteanu i se pare evidentă polarizarea categoriilor sociale: „Avem o masă mare de consumatori cu salarii mici, care încearcă să supravieţuiască, şi o masă mică de consumatori care au reuşit să vadă oportunităţile crizei şi să-şi ajusteze pozitiv averile„. Clasa de mijloc, care acum ar fi trebuit să se contureze din ce în ce mai mult, fie păstrează banii în loc să-i cheltuiască, fie este pe cale de dispariţie.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/cum-a-schimbat-criza-mintea-clientilor-cumparam-ori-foarte-ieftin-ori-foarte-scump-11723055
11723055
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.