Cele mai puternice femei din România: Liana Mihai, OMD România

Autor: Anca Barbulescu Postat la 31 mai 2013 1038 afişări

Liana Mihai conduce de la începutul anului trecut compania de media OMD România.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Absolventă a Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, ea şi-a început cariera la The Network, la vremea respectivă proaspăt înfiinţata companie de media a grupului WPP în România, transformată ulterior în Mindshare. „Am început ca trainee client service, dar m-am reorientat apoi către planning. A fost o perioadă de acumulări profesionale„, povesteşte Liana Mihai despre evoluţia care i-a permis, opt ani mai târziu, să ocupe poziţia de media director. În 2005, Mihai a intrat sub umbrela The Group, devenind executive director în cadrul Media Investment şi, cinci ani mai târziu, managing director al House of Media.

1. Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în business?

Am ales domeniul publicităţii imediat după terminarea facultăţii. Atunci credeam că va fi o soluţie de moment şi că mă voi întoarce la prima mea pasiune, matematica. Acum, privind în urmă, cred că a fost o alegere inspirată, deoarece am parcurs cu entuziasm şi satisfacţii toate etapele profesionale până la poziţia actuală. Am avut ocazia să cunosc atât  mediul organizaţiilor multinaţionale, cât şi pe cel al antreprenoriatului local, fiecare experienţă contribuind la dezvoltarea mea profesională.

2. Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?

Am considerat o provocare orice proiect la care am participat, fie el „mic" sau „grandios", în fiecare etapă a evoluţiei mele profesionale. Niciodată nu am considerat că nu mai am ce învăţa şi nu am cedat rutinei. Succesul vine sau este pregătit constant, cu răbdare, prin paşi mici. Deoarece în domeniul nostru relaţionarea umană este extrem de importantă, pe lângă succesul companiei, cuantificabil în termeni financiari, clădirea unei echipe de succes este poate cea mai mare realizare a unui manager.

3. Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

În primul rând, dorinţa de a învăţa ceva nou în fiecare zi, curiozitatea. Apoi spiritul analitic, precizia şi logica, căpătate prin instruire în timpul facultăţii, au fost atuuri importante. Dar şi norocul de a avea tot timpul alături oameni extraordinar de valoroşi şi cu vocaţie de mentori. Ca în orice meserie, detaliile care fac diferenţa se fură sau se dobândesc de la cei mai experimentaţi.       


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-liana-mihai-omd-romania-10913862
10913862
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.