Misterul de milioane: un Paul Cézanne necunoscut

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 07 aprilie 2012 24 afişări

Un studiu realizat de Paul Cézanne pentru seria sa de tablouri "Jucătorii de cărţi" şi despre care nu se mai ştia nimic de zeci de ani a fost redescoperit recent în casa unui colecţionar din Dallas, scrie The New York Times.

Studiul, o acuarelă ce-l are ca subiect pe Paulin Paulet, un grădinar angajat de familia pictorului pentru proprietatea sa din Aix-en-Provence, a fost făcut în pregătirea binecunoscutei serii de tablouri, dintre care unul a fost achiziţionat nu de mult de familia regală din Qatar pentru suma de 250 de milioane de dolari şi se credea că s-a pierdut, deoarece nu se mai păstrase decât o fotografie alb-negru care amintea de el. A fost descoperit în casa unui colecţionar recent decedat din Dallas, care îl moştenise de la tatăl său.

Acuarela, cred experţii, fusese cumpărată dintr-o galerie din Berlin în anii '30 şi ajunsese în SUA spre finalul acelui deceniu, atunci când proprietarul său emigrase împreună cu familia. Studiul va fi expus la Geneva la mijlocul acestei luni, după care va fi putea fi văzut la New York, înainte de scoaterea la licitaţie de către casa Christie's la 1 mai. Casa de licitaţie se aşteaptă să vândă lucrarea pentru o sumă între 15 de 20 de milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/misterul-de-milioane-un-paul-c-zanne-necunoscut-9492633
9492633
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.