UiPath majorează cu 2 mld. dolari oferta de listare şi ţinteşte 28 mld. dolari. Compania vrea să atragă 1,3 mld. de la investitori, cu 250 de milioane de dolari mai mult decât anunţase săptămâna trecută

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 19 aprilie 2021 37 afişări

UiPath majorează cu 2 mld. dolari oferta de listare şi ţinteşte 28 mld. dolari. Compania vrea să atragă 1,3 mld. de la investitori, cu 250 de milioane de dolari mai mult decât anunţase săptămâna trecută

UiPath, cel mai valoros startup de IT pornit din România, ţinteşte o evaluare de 28 de miliarde de dolari datorită listării pe bursa din New York şi pregăteşte scena pentru o nouă ofertă publică iniţială (IPO) de amploare pe Nasdaq.

Debutul UiPath vine pe fondul unui val de listări majore ale unora dintre cele mai promiţătoare companii din Silicon Valley, având în vedere că startup-urile americane încearcă să profite de interesul investitorilor cu privire la cererea pentru noile tehnologii de tip AI (inteligenţă artificială) şi machine-learning, transmite Reuters.

Unele dintre cele mai importante listări de anul acesta includ exchange-ul de criptomonede Coinbase şi startup-ul sud-coreean de e-commerce Coupang, în timp ce alţi unicorni – precum startup-ul dedicat maşinilor electrice Revian şi grupul de software Databricks, susţinut de Microsoft – plănuiesc să debuteze pe bursă în a doua jumătate a anului.

În Statele Unite, companiile au strâns deja circa 150 de miliarde de dolari prin intermediul listărilor directe de anul acesta, în condiţiile în care IPO-urile au generat 168 de miliarde de dolari în 2020.

UiPath a declarat că plănuieşte să atragă 1,3 miliarde de dolari, urmând să vândă 23,9 milioane de acţiuni, cu un preţ individual estimat între 52 şi 54 de dolari. Anterior, compania a anunţat că intenţionează să strângă 1,06 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
listare,
oferta,
companie,
investitori,
miliarde

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.