Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: ANAF a publicat un material informativ cu privire la aspectele tratamentului fiscal al TVA în cazul importurilor de bunuri în România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei un material informativ denumti “Aspecte privind tratamentul fiscal al TVA în cazul importurilor de bunuri în România”, conform celor mai recente informaţii.
Materialul are ca scop informarea privind tratamentul de TVA în cazul importurilor de bunuri în România. Acesta a fost publicat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov Serviciul Asistenţă pentru Contribuabili la începutul acestei săptămâni.
Ce reprezintă importul de bunuri?
intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 29* din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.
Intrarea în Uniunea Europeană a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene.
Cine este importatorul?
Importatorul este persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă şi care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei.
Unde se consideră a fi locul taxării cu TVA a importului de bunuri?
Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul european.
Când intervin faptul generator şi exigibilitatea TVA pentru importul de bunuri?
Dacă bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe europene similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe
europene.
Dacă bunurile nu sunt supuse taxelor europene de mai sus, faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe europene dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe. Dacă bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.
Care este baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri şi ce cuprinde aceasta?
Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia TVA care urmează a fi percepută.
Baza de impozitare cuprinde:
- cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuieli de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1), precum şi cele care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Uniunea Europeană, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator.
Cum se stabileşte cursul de schimb valutar la importul de bunuri?
Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor europene care reglementează calculul valorii în vamă.
Care este cota de TVA aplicabilă pentru importul de bunuri?
Cota de TVA aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.
SCUTIRI DE TVA LEGATE DE IMPORTUL DE BUNURI
Scutiri de TVA pentru importul de bunuri
Sunt scutite de TVA, printre altele:
- importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;
- importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de Directiva 2009/132/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 şi Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006; (a se vedea Ordinul MFP 105/2016)
- importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale, recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
- importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare;
- reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Uniunii Europene, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe vamale;
- importul de aur efectuat de Banca Naţională a României;
- importul de aur de investiţii,
Scutiri de TVA pentru prestările de servicii legate de importul de bunuri
Sunt scutite de TVA :
- prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri şi valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate;
- prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Uniunii Europene de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia.
Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri
Sunt scutite de TVA:
- importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.
Alte scutiri de TVA la import pentru:
- importurile de măşti de protecţie individuale şi ventilatoare medicale pentru
terapie intensivă, efectuate de către instituţiile publice responsabile, pentru constituirea rescEU - rezerva de capacităţi a Uniunii Europene, până la data de 1 octombrie 2020 pe baza declaraţiei pe propria răspundere a instituţiei beneficiare, semnată de reprezentantul legal al acesteia, care se depune la organul vamal competent la momentul importului
(Ordonanţa de urgenţă 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative şi prorogarea unor termene)
- mărfurile importate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020 pentru a fi puse în liberă circulaţie de către sau în numele unor organizaţii de stat, inclusiv organisme de stat organisme publice şi alte organisme de drept public sau de către sau în numele unor organizaţii cu caracter caritabil sau filantropic autorizate de ANAF prin unităţile sale subordonate să beneficieze de o astfel de scutire.
(Ordinul MFP 1926/2020 pentru punerea în aplicare a Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei din 3 aprilie 2020 privind scutirea de taxe la import şi exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020)
PLATA TVA AFERENTĂ IMPORTULUI DE BUNURI
Persoana obligată la plata TVA pentru importul de bunuri este importatorul.
TVA pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import.
NU se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate normal în scopuri de TVA, conform art. 316, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite de Ordinul MFP 4121/2015.
Aceste persoane evidenţiază TVA aferentă bunurilor importate în decontul de TVA (formular 300) atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă (rândurile 7 şi 22), în limitele şi în condiţiile stabilite la articolele 297 - 301 din Codul fiscal.
Scutiri de TVA pentru prestările de servicii legate de importul de bunuri
Sunt scutite de TVA :
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro