Supararea pe "stimulente". De ce nu sunt solidari angajatii din privat cu cei de la stat
Traducerea in romaneste a banalelor “incentives” din practica corporatiilor prin “stimulente” atunci cand e vorba de sumele acordate angajatilor din administratie ca sa li se suplimenteze niste lefuri prea mici dovedeste doua lucruri.
Primul lucru e ca aceeasi cultura a "atentiilor" cu care trebuie stimulati diversi furnizori de bunuri sau servicii, subalterni, sefi, clienti sau alegatori in an electoral e in continuare la lucru. La Finante, stimulentul nu era o recunoastere a valorii profesionale, a performantei individuale, ci un semn de complicitate, care il leaga pe primitorul atentiei de cel ce o ofera si unge rotile mecanismului in care amandoi functioneaza.
Fara aceasta complicitate, mecanismul se strica: ministrul Vladescu si-a dat demisia fiindca stia ce haos s-ar fi creat daca ar fi urmat ordinul FMI de a renunta la stimulente, ministrul Ialomitianu a ramas incuiat in birou ca sa scape de furia multimii.
Al doilea lucru e ca a te juca cu stimulentele (concept diferit de simplele sporuri) e periculos, fiindca odata luata in desert, ideea de merit individual este greu de reinstituit: salariatii de la Finante au protestat cand ministrul le-a propus ca stimulentele sa recompenseze performantele fiecaruia in colectarea impozitelor. Si au protestat pe buna dreptate, din moment ce pana atunci stimulentul doar compensa faptul ca nu le pot fi marite salariile, iar fixarea aiurita a grilelor de lefuri de la un minister la altul nu era din vina angajatilor.
Anul trecut, stimulentele au fost de 891 de milioane de lei pentru oamenii de la Finante, fiindca acolo era salariul mediu brut de baza cel mai mic (2.037 de lei) dintre institutiile de stat unde se practica sistemul. Sumele au fost generate de angajati din amenzi si colectari de taxe, insa statul nu le-a recunoscut in practica meritul, tocmai pentru ca din fondul de stimulente putea fi platit oricine, mai mult sau mai putin, de la sofer la functionar, la bunul plac al sefilor din ministere. De-asta s-au si suparat atat de tare angajatii. Si de-asta angajatii "de la privat", care luasera de bun sensul termenului de "stimulent", au aratat asa de putina solidaritate cu colegii lor de la Finante sau de la Munca platiti asa de straniu.
Ca de la semantica unui cuvant folosit impropriu pleaca multe rele o dovedeste insusi premierul Boc, care instinctiv vineri, la Cluj, incerca sa-i dovedeasca unui reporter ca de fapt carpeala de salariu botezata "stimulent" si oferita finantistilor ar fi insemnat intotdeauna "bonus", in sensul pe care termenul il are in sectorul privat.
Reporter: Dar nu era mai corect ca mai intai sa se puna ceva, sa se modifice salariile si dupa aceea sa se taie veniturile?
Emil Boc: Acest lucru se face in momentul de fata.
Reporter: Dar oamenii nu si-au luat in ultimele 2 luni de zile ...
Emil Boc: Dar stimulentele? Ideea de stimulent ce inseamna in limba romana? Ce inseamna pentru dvs. ideea de stimulent?
Reporter: Era o formulare.
Emil Boc: Ce inseamna stimulentul pentru dvs.? Stimulentele inseamna ca ai facut ceva peste planul la care ai fost angajat. Aceasta este ideea de stimulent. Acolo unde este performanta, se acorda stimulent. Unde nu, nu este.
Reporter: Oamenii aveau fluturasi cu sume de 400-500 de lei. Credeti ca se poate trai cu 400 - 500 de lei?
Emil Boc: Eu va spun un singur lucru: legea trebuie sa fie facuta corect pentru toti bugetarii si la aceasta lucram in momentul de fata.
"Era o formulare" - reporterul avea dreptate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro