Specialiştii explică apariţia tulpinii Omicron în Africa: vaccinurile, monopolizate de ţările bogate
Vaccinurile au fost monopolizate de ţările bogate, iar africanii nu s-au putut imuniza, ceea ce a favorizat apariţia unor variante ale virusului SARS-CoV-2, susţine expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheş.
Potrivit statisticilor, Africa are o rată de vaccinare foarte mică.
„Noua tulpină Omicron a apărut în Africa pentru că vaccinurile au fost monopolizate de către ţările bogate (România face parte din acest grup). Rata de vaccinare pe continentul african este de aproximativ 2%”, a anunţat Cherecheş pe Facebook.
Răzvan Cherecheş susţine că epidemia poate fi oprită doar prin repartizarea echitabilă a dozelor de vaccin în lume.
„Distribuţia vaccinurile va trebui să fie una echitabilă la nivel global, dacă vrem să eliminăm riscurile de evadare imunologică”, a adăugat specialistul român.
Noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în Europa, la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunţat autorităţile belgiene.
Suspiciuni sunt şi la doua persoane din Germania şi Cehia. Noua tulpină a virusului provoacă îngrijorare deoarece poate fi mai contagioasă decât varianta Delta.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro