Senator PDL: În an de criză ONG-urile minorităţilor primesc 83 de milioane de lei pentru activităţi de recreere
Senatorul PDL Marius Paşcan spune că, într-un "an de criză pentru toţi", 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale din Parlament primesc de la buget peste 83 de milioane de lei pentru activităţi culturale, religioase şi de recreere, UDMR beneficiind de 18 milioane de lei.
Senatorul PDL de Mureş Marius Paşcan a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că minorităţile din Parlament îşi împart în mod "inexplicabil" o sumă totală de 83 de milioane de lei în acest an, în care "e criză pentru toţi".
"Pentru acest an s-au alocat 83 de milioane de lei pentru diverse ONG-uri, organizaţii reprezentând minorităţile. Este revoltător şi ar trebui să ne dea de gândit. Nu ştim cum sunt justificate. De pildă, cei de la UDMR primesc vreo 18 milioane de lei, pentru că sunt uniune, pe de o parte. De cealaltă parte, ca partid. Acum, comparativ, dacă-i luăm ca partid, cu alocările care se dau partidelor, imaginaţi-vă de pildă că PSD, cel mai mare partid din România la ora actuală, a primit 6,2 milioane de lei în acest an, adică de aproape trei ori mai puţin decât UDMR", a spus Paşcan.
Senatorul a susţinut că nimeni nu a putut să indice în mod public cum se cheltuiesc aceşti bani şi de ce sunt făcute "discriminări între minoritari", în sensul că sumele, raportate la numărul de persoane dintr-o minoritate, variază între 15-20 de lei până la peste 300 de lei "pe cap de minoritar".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro