Salariul uriaş pe care îl încasează Patriarhul Daniel începând cu 1 ianuarie 2019

Postat la 05 ianuarie 2019 8298 afişări

Demnitarii României beneficiază de creşteri salariale începând de la 1 ianuarie. Guvernul a decis cr4eşterea salariului minim şi, automat, salariile demnitariilor cresc.

 Salariul uriaş pe care îl încasează Patriarhul Daniel începând cu 1 ianuarie 2019

Preafericitul Daniel încasează, de la 1 ianuarie, suma de 23,920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane vechi, de 10 ori salariul minim. În anul 2018, salariul Patriarhului Daniel era de 16.600 de lei. Schimbarea este datorată creşterii salariului minim pe economie, decizii luate de parlamentari, membrii Guvernului, preşedintele ţării, dar şi aleşii locali, care au vrut o majorare a salariilor cu aproape 10%, de la 1 ianuarie 2019.

Astfel, demnitarii români, fie că au fost numiţi în funcţii, fie că au fost aleşi de electorat, vor avea salarii brute mai mari de la acea data, potrivit Observator Tv.

Condiţia stă în faptul că indemnizaţiile lor trebuie să se raporteze la salariul minim pe economie, salariu care, de la începutul acestui an, creşte de la 1.900 de lei la 2.080 lei. De altfel, Preafericitul a vorbit despre bogăţie chiar în prima duminică din postul Crăciunului, în paralel cu puterea lui Dumnezeu.

Acesta le-a explicat credincioşilor că în Scriptură ,,bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual.

Sufletul bogatului nemulţumitor sau nerecunoscător şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura preocupare a sufletului este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni”, a spus Patriarhul Daniel.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incepere,
incasari,
patriarh,
salariu,
salariu minim

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.