Recensământul populaţiei şi al locuinţelor: Declararea CNP-ului nu este obligatorie

Postat la 22 octombrie 2011 27 afişări

Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, a afirmat purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică, Vladimir Alexandrescu.

"Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi în absenţa acestui CNP", a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Vladimir Alexandrescu. El a precizat că amenzile sunt doar o soluţie "ultimativă" la care se ajunge doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chestionarelor recenzorilor.

Un număr de 1.372.328 de locuinţe şi 3.398.433 de persoane au fost înregistrate în primele două zile ale recensământului.

Mai mult pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/recensamantul-populatiei-si-al-locuintelor-declararea-cnp-ului-nu-este-obligatorie-8893375
8893375
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.