Preţul unui leu mai puternic: dobânzile la credite au ajuns la maximul anului
Leul a recuperat săptămâna trecută o parte din pierderile acumulate în ultimele luni în raport cu euro, dar cu preţul creşterii dobânzilor interbancare la cele mai ridicate niveluri din acest an şi implicit cu ameninţarea scumpirii finanţărilor în moneda naţională.
"Singurul element care ar putea influenţa o mişcare în sensul scăderii dobânzilor la lei ar fi ca BNR să dea drumul unui volum mai mare de lichiditate în piaţă, ceea ce pare puţin probabil din cauza presiunilor pe curs. Există şi factori fundamentali care sprijină această creştere a dobânzilor: statul se împrumută mai scump şi inflaţia a avut o creştere surprinzătoare în ultima parte a anului", comentează analistul financiar Aurelian Dochia. Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat ca referinţă în multe contracte de credit, a urcat joi la 6,3% pe an, numai în ultimele două săptămâni fiind consemnat un avans de o jumătate de punct procentual. Robor la 3 luni coborâse până la un minim de 4,3% pe an în primăvară. Multe bănci se pregătesc să actualizeze costul creditelor cu dobânzi variabile în luna decembrie, ceea ce va scoate mai mulţi bani din buzunarele clienţilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro