Preşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

Postat la 04 septembrie 2011 12 afişări

Economia mondială intră într-o "nouă zonă periculoasă", cu o creştere încetinită însoţită de slăbirea încrederii investitorilor, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

Zoellick a cerut Europei şi Statelor Unite să-şi rezolve problemele legate de datoria de stat şi a subliniat că preţurile ridicate ale alimentelor şi volatilitatea de pe bursele de mărfuri ameninţă cea mai vulnerabilă pătură a populaţiei planetei.

"Criza financiară din Europa a devenit o criză a datoriilor de stat, cu implicaţii serioase pentru Uniunea Monetară, bănci şi competitivitatea unor ţări. Ţara mea, Statele Unite, trebuie să abordeze problema datoriei, cheltuielilor, reformei fiscale pentru a consolida creşterae în sectorul privat, dar şi politica comercială stagnantă", a arătat şeful BM într-un set de declaraţii făcute la Beijing.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Băncii Mondiale,
vertizare,
Preşedinte
/actualitate/presedintele-bancii-mondiale-avertizeaza-economia-mondiala-intra-intr-o-noua-zona-periculoasa-8696261
8696261
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.