Papa Francisc afirmă că emigraţia şi natalitatea scăzută au creat o "iarnă demografică" în Europa

Autor: Mircea Olteanu Postat la 05 mai 2019 60 afişări

Papa Francisc, aflat duminică într-o vizită în Bulgaria, a îndemnat liderii europeni să se ocupe de problema inegalităţii sociale, care generează emigraţie şi contribuie la scăderea natalităţii, relatează cotidianul The New York Times.

"Bulgaria, la fel ca multe alte ţări din Europa - trebuie facă faţă la ceea ce poate fi considerată drept o nouă iarnă: iarna demografică care a căzut ca o cortină de gheaţă peste o mare parte a Europei, consecinţă a diminuării încrederii în viitor", a declarat Suveranul Pontif într-un discurs la Palatul prezidenţial din Sofia.

Liderul Bisericii Catolice a cerut autorităţilor din Bulgaria "să se străduiască să creeze condiţii care să îi determină pe tineri să-şi investească energiile şi să-şi plănuiască viitorul, ca indivizi şi familii, ştiind că au posibilitatea de a duce o viaţă demnă în ţara lor natală".

Totodată, Papa Francisc "a sugerat respectuos" că bulgarii trebuie să recunosc că imigranţii fug din calea războaielor sau sărăciei extreme "pentru a găsi noi oportunităţi în viaţă sau pur şi simplu pentru un loc sigur de refugiu". Suveranul Pontif a îndemnat bulgarii să-şi deschidă inimile faţă de imigranţi.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BULGARIA,
PAPA FRANCISC,
MIGRAŢIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.