O companie poloneză deschide un nou restaurant în Bucureşti, în urma unei investiţii de 200.000 de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 02 iunie 2016 587 afişări

O companie poloneză deschide un nou restaurant în Bucureşti, în urma unei investiţii de 200.000 de euro

Lanţul polonez de restaurante Gusto Dominium va deschide un nou restaurant, amplasat în incinta centrului comercial Plaza România. Restaurantul se întinde pe o suprafaţă de circa 200 mp şi este rezultatul unei investiţii de aproximativ 200.000 euro. Compania estimează un trafic zilnic de circa 300 persoane şi mizează pe loializarea clienţilor în ceea ce priveşte meniul de prânz.

“Motivul pentru care am decis să ne extindem în această zonă este buna poziţionare a centrului comercial, care ne permite atât atingerea unui nou segment de clienţi, precum şi o mai bună acoperire în partea de vest a Capitalei”, a declarat Lukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România.

Potrivit reprezentantului companiei, pe termen scurt, noul restaurant va aduce o creştere de 10% pe segmentul meniurilor de prânz, urmând ca până la finalul anului să cunoască o creştere treptată şi pe alte segmente.

„Suntem foarte încrezători în alegerea făcută şi credem că numărul de clienţi va putea ajunge la circa 500 persoane zilnic în perioada de vară, datorită posibilităţii de a servi masa pe terasa de care dispune noua locaţie”, a completat Lukasz Kuzniar.

Referitor la preparatele care vor înregistra cele mai multe comenzi, reprezentantul companiei afirmă că, asemenea situaţiei din alte restaurante, bucureştenii vor miza în continuare pe produse ce conţin carne, precum pizza Dominium, puiul Alfredo şi pastele, acestea situându-se în topul preferinţelor lor.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, compania analizează şi alte zone din Capitală, dorind să adauge în portofoliu încă un restaurant până la finalul acestui an. De asemenea, în planul de expansiune pe termen lung sunt luate în considerare şi alte oraşe din ţară, precum Braşov sau Cluj.

Gusto Dominium a intrat pe piaţa locală în 2007, iar reţeaua cuprinde, în acest moment, opt restaurate răspândite în AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piaţa Unirii, Plaza România şi  AFI Palace Ploieşti,

Compania este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înfiinţat în 1993 şi deţine 70 de restaurante pe piaţa poloneză. Grupul a raportat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-companie-poloneza-deschide-un-nou-restaurant-in-bucuresti-in-urma-unei-investitii-de-200-000-de-euro-15417894
15417894
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.