Jeff Bezos şi „viaţa eternă”. Fondatorul Amazon bagă bani într-o companie care studiază „una dintre cheile nemuririi”
Compania Altos Labs din Silicon Valley, specializată în cercetarea anti-îmbătrânire, reuşeşte să atragă tot mai mulţi investitori.Printre oamenii care bagă bani în „ciudata” companie se numără şi Jeff Bezos.
Compania îşi bazează cercetările pe reprogramarea biologică, o metodă care promite întinerirea celulelor. Altos Labs este în mod clar compania momentului din Silicon Valley. Potrivit revisteri Futurism, compania descrisă de unii ca fiind puţin „ciudată”, dar specializată în cercetarea anti-îmbătrânire, primeşte sprijinul multor investitori. Printre aceştia, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, şi miliardarul rus Yuri Milner.
Compania îşi bazează cercetările pe reprogramarea biologică, o metodă care promite întinerirea celulelor. Această tehnică ar putea fi una dintre cheile nemuririi, pe care o putem învăţa.
Oameni de ştiinţă de top
Pentru a-şi duce la sfârşit proiectele, Altos Labs încearcă să atragă cele mai mari nume din ştiinţă. Recent, savantul Juan Carlos Izpisúa Belmonte a fost recrutat în cadrul companiei. El este unul dintre oamenii de ştiinţă care au efectuat cercetări privind crearea unei himere între oameni si porci. Belmonte este, de asemenea, unul dintre câştigătorii Premiului Nobel pentru cercetările sale privind inversarea îmbătrânirii celulare. Potrivit revistei americane MIT Technology Review, pentru moment nu a fost stabilit niciun obiectiv concret sau niciun termen. Altos Labs caută mai ales să creeze „o ştiinţă grozavă”.
Cititi mai multe pe www.alephnews.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro