Franţa se loveşte de Germania în drumul spre creştere economică
Preşedintele Franţei François Hollande nu reuşeşte să convingă Germania că austeritatea nu-i va aduce Europei creştere economică, iar relaţiile dintre cele două mari puteri europene devin tot mai tensionate pe măsură ce interesele Parisului se lovesc de deciziile luate la Berlin.
Preşedintele Franţei François Hollande nu reuşeşte să convingă Germania că austeritatea nu-i va aduce Europei creştere economică, iar relaţiile dintre cele două mari puteri europene devin tot mai tensionate pe măsură ce interesele Parisului se lovesc de deciziile luate la Berlin. Tensiunile dintre Franţa şi Germania au fost cât se poate de evidente săptămâna trecută, când oficialii de la Berlin l-au refuzat pe Hollande când acesta a cerut stabilirea unui curs de schimb pe termen mediu pentru euro, acţiune care ar fi ajutat moneda europeană să se deprecieze până la un nivel la care exporturile Franţei ar redeveni competitive. Apoi, la trei zile după apelul făcut de preşedintele Franţei, cancelarul german Angela Merkel şi-a unit forţele cu premierul britanic David Cameron la summitul de la Bruxelles şi au obţinut prima reducere bugetară din istoria UE operată asupra bugetului din perioada 2014-2020. "Credeţi că acesta este bugetul pe care l-aş fi votat dacă ar fi fost după mine? Nu. Dar în UE nu suntem doar noi, sunt şi alţii implicaţi", le-a spus resemnat Hollande reporterilor după terminarea negocierilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro