Elefant.ro are un nou director de marketing

Autor: Georgiana Călin Postat la 29 mai 2017 290 afişări

Elefant a numit recent în poziţia de director de marketing pe Mustafa Koseturk, cu experienţă de aproape 15 ani în poziţii de top management în organizaţii precum ING Bank, Metro Cash & Carry, Markafoni (deţinut de Naspers) şi Hepsiburada, cel care mare retailer online din Turcia.

Elefant.ro are un nou director de marketing

Noul director va avea ca responsabilităţi definirea strategiei de marketing a elefant.ro în contextul dezvoltării accelerate a companiei şi extinderii activităţii sale pe alte pieţe.Cu o formare duală, atât în domeniul ingineriei, cât şi al afacerilor, Mustafa Koseturk are experienţă în medii de lucru multiculturale şi este specializat în construirea strategiilor de marketing şi business development pornind de la analiza datelor despre clienţi.

“Analizarea datelor despre cumpărători şi gândirea unei strategii bazate pe acest proces este însăşi inteligenţa business-ului de comerţ online. Mă bucur că voi avea ocazia să pun în aplicare acest crez într-un business precum Elefant“, declară Mustafa Koseturk.

“Elefant este într-o etapă a dezvoltării sale în care experienţa multiculturală, dar şi mixul de cunoştinţe de business şi tehnice cu care Mustafa vine în echipa noastră pot aduce multă valoare în interacţiunea companiei cu cumpărătorii din România şi nu numai“, declară Dan Vidraşcu, CEO al Elefant.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.