De ce a ajuns la închisoare unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume - VIDEO

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 25 august 2015 386 afişări

Rapperul Wiz Khalifa, unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume, a fost arestat sâmbătă pe aeroportul din Los Angeles pentru că a fost prins "urcat pe un dispozitiv de deplasare", scriu cei de la The Verge.

Khalifa se deplasa cu ajutorul unui hoverboard, adică un dispozitiv electronic ce stă la câţiva centimetri deasupra solului; acest lucru este posibil datorită unei combinaţii de materiale super conductoare ce dobândesc abilitatea de a sta la câtiva centimetri deasupra solului atunci când sunt răcite la -180 de grade cu ajutorul hidrogenului lichid.

Deşi rapperul a încercat să le explice poliţiştilor despre ce este vorba, aceştia l-au imobilizat şi l-au arestat. După incident, Khalifa a scris pe contul său de Twitter că e ciudat ca o persoană să fie arestată pentru o tehnologie care va fi folosită de toată lumea în câţiva ani. "Chiar şi de forţele de poliţie", a mai scris rapperul.

Hoverboardul este extrem de popular în rândul celebrităţilor din Statele Unite precum Justin Bieber, Nicki Minaj sau Kendall Jenner.

După o serie de teasere, Lexus, a dezvăluit recent skateboard-ul plutitor, invenţie ce a fost întruchipată pentru prima dată în filmul "Înapoi în viitor" din 1985.

Slide nu va fi disponibil la vânzare, ci a fost creat, mai degrabă, ca un produs promoţional de producătorul de automobile, Lexus.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-ce-a-ajuns-la-inchisoare-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-rapperi-din-lume-video-14686253
14686253
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.