Consumul de gaze creşte puternic, este satisfăcut prin importurile ruseşti care vin prin Bulgaria

Autor: Roxana Petrescu Postat la 29 iunie 2021 36 afişări

Iarna friguroasă, primăvara neobişnuit de rece şi redresarea economiei sunt factorii care au ridicat cererea de gaze cu 9% în primele cinci luni ale anului, scrie ZF.

Consumul de gaze creşte puternic, este satisfăcut prin importurile ruseşti care vin prin Bulgaria

Vestea mai puţin bună este că avansul a fost susţinut prin creşterea cu 24% a importurilor de gaz rusesc, care a ajuns din nou la o pondere de peste 20% din consumul naţional.

„În primele cinci luni ale anului consumul de gaze al României s-a ridicat la 66,8 milioane MWh (circa 6,3 mld. metri cubi), cu 9% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Importurile de gaze au fost de 14,48 milioane MWh, cu 24% mai mari faţă de primele cinci luni din 2021“, se arată în datele transmise de Trangaz, compania naţională de transport al gazului natural.

Astfel, pornind de la datele furnizate de Transgaz, gazul a ajuns să acopere o cincime din necesarul intern, una dintre principalele explicaţii fiind scăderea producţiei interne a celor doi mari producători, OMV Petrom şi Romgaz.

Cea mai mare parte a cantităţilor importate au venit din Bulgaria, prin intermediul recent lansatului gazoduct Gazprom, TurkStream. Problema este că majorarea cantităţilor importante se suprapune peste o scumpire masivă a gazelor naturale de la începutul anului. Astfel, datele de la bursa CEGH din Viena arată că preţul spot pentru ziua de ieri ajunsese la 32 de euro pe MWh de la numai 17 euro pe MWh în primele zile ale anului, iar specialiştii din piaţă nu văd motive pentru calmarea situaţiei anul acesta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gaze,
consum,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.