Tuborg România, unul dintre cei mai mari patru berari, l-a numit pe Yoav Bar în funcţia de CEO

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 01 mai 2024 72 afişări

Tuborg România, unul dintre cei mai mari patru berari, l-a numit pe Yoav Bar în funcţia de CEO

Tuborg România, unul dintre cei mai mari producători de bere, l-a numit pe Yoav Bar în funcţia de CEO al companiei în timp ce Tzafrir Granat, care a ocupat până acum acest rol, a preluat funcţia de Board Member & Transformation Leader în cadrul CBC International, începând din luna mai. Tzafrir Granat va avea atribuţii cheie în identificarea şi implementarea iniţiativelor de transformare strategică. El predă poziţia de CEO către Yoav Bar, care se alătură echipei Tuborg România după ce a îndeplinit cu succes rolul de CEO al Muller Dairy România, unde, în ultimii trei ani, a condus operaţiunile companiei pe pieţele din România, Bulgaria şi Moldova.

În ultimii 18 ani, Yoav Bar a avut un rol determinant în cadrul CBC International, acţionarul majoritar al Tuborg România şi Muller Dairy România, şi vine la Tuborg România pentru a superviza realizarea viitoarelor obiective ale portofoliului de mărci ale companiei.

Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală şi singurul berar din Bucureşti dezvoltat printr-o investiţie greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci premium şi superpremium, internaţionale şi româneşti, care include şi o selecţie variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Carlsberg, Holsten, SKOL Original, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tuborg,
ceo,
bere,
numire,
CBC International,
berar

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.