Cîţu: Reducerea TVA la energie ar fi o soluţie permanentă la o problemă temporară, nu sunt de acord

Autor: Dorin Oancea Postat la 28 august 2021 30 afişări

Reducerea TVA la energie ar fi o soluţie permanentă la o problemă temporară, a declarat sâmbătă, la Botoşani, premierul Florin Cîţu, care a precizat că nu poate fi de acord cu astfel de modificări ale sistemului fiscal.

Cîţu: Reducerea TVA la energie ar fi o soluţie permanentă la o problemă temporară, nu sunt de acord

„Am venit cu soluţia de a aduce mai aproape implementarea legii consumatorului vulnerabil, în loc de octombrie 2022 să se aplice de la 1 ianuarie 2022. Avem o soluţie de a compensa o parte din factură pentru lunile de iarnă de anul acesta pentru consumatorii vulnerabili. Nu vreau să umblăm la sistemul fiscal pentru că după aceea este foarte greu să revenim asupra lui şi implicaţiile sunt total diferite. Dar vom susţine în această iarnă consumatorii vulnerabili şi o mare parte a populaţiei va trece peste acestă iarnă fără să aibă un impact din creşterea preţurilor... Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se aşteptau aşa că sunt sigur că există resurse pentru a susţine”, a declarat premierul.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER a propus, într-o scrisoare adresată autorităţilor, o serie de măsuri pentru reducerea facturilor la energie, una dintre măsuri diind reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice şi gazelor. Alte propuneri pentru reducerea imediată a valorii facturilor sunt scutirea de la plata accizei sau acoperirea parţială a facturii de utilităţi prin adoptarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil.

În ultima perioadă furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale au notificat consumatorii cu creşteri ale preţurilor, care ajung în unele cazuri să fie duble sau triple.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
tva energie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.