Ce caută angajaţii români la companiile pentru care lucrează?
Companiile investesc în fiecare an în crearea unui brand de angajator bun, astfel încât, atunci când încep recrutările, să se asigure că atrag cei mai buni oameni din piaţă.
Potrivit studiului "Cei mai buni angajatori din România", realizat de Mercury Research alături de specialişti de resurse umane din 10 companii multinaţionale şi Inspire Business, candidaţii au în vedere o serie de criterii în funcţie de care valoarea brandului de angajator a unei companii.
Studiul a fost elaborat în perioada aprilie-iunie 2011 şi a fost realizat pe un eşantion de 1778 respondenţi. Respondenţii studiului provin din Bucureşti şi au vârste cuprinse între 19 şi 45 ani.
întrebările au căutat să identifice atributele de atractivitate care îi definesc pe cei mai buni angajatori din România, din perspectiva potenţialilor angajaţi. Totodată, companiile participante au fost evaluate prin comparaţie cu modelul angajatorului ideal descris de respondenţi.
Astfel, principalul atribut în funcţie de care sunt evaluate companiile se află nivelul salarial, urmat de siguranţă/ stabilitatea locului de muncă şi oportunităţile de dezvoltare personală şi profesională. Tinerii puţin educaţi şi neexperimentaţi se văd angajaţi ca vânzători în magazine din Comerţul modern.
Acelaşi studiu a mai rlevat că, faţă de alte categorii de angajaţi, managerii sunt cei mai familiarizaţi cu companiile din domeniul farmaceutic, BPO (companii de outsourcing), materiale de construcţii şi audit & consultanţă. Barbaţii sunt cei mai atraşi de companiile din domeniul auto, iar specialiştii în marketing rezonează mai mult cu companiile din FMCG.
Pentru persoanele cu experienţă şi educaţie este atractiv domeniul energie şi utilităţi, în timp ce pentru studenţii care nu au mai lucrat niciodată, sectorul IT pare un start promiţător în carieră. Personalul de vânzări cu experienţă se interesează mai mult de companiile farmaceutice şi, în general, pentru cei la începutul carierei, companiile multinaţionale sunt o promisiune de dezvoltare profesională. Cei care lucrează în vânzări, spre exemplu, consideră că într-o multinaţională se pot împlini profesional.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro