BT Leasing încearcă să ia 10 mil. € de pe bursă prin vânzarea de obligaţiuni
BT LEASING Transilvania IFN, parte a grupului financiar-bancar Banca Transilvania, vrea să împrumute între 22,5 mil. lei (5 mil. euro) şi 45 mil. lei (10 mil. euro) prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani. Obligaţiunile ar urma să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti şi vor avea o dobândă fixă, plătită semestrial.
Prospectul preliminar în vederea evaluării intenţiei a fost aprobat săptămâna trecută de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Oferta ar urma să fie intermediată de BT Securities, firma de brokeraj a grupului Banca Transilvania. BT Leasing Transilvania IFN a înregistrat anul trecut venituri de 91,7 mil. lei (21,6 mil. euro), în scădere cu aproape 12%, şi cheltuieli de 81 mil. lei (19,1 mil. euro), cu 16% sub costurile din 2010. Astfel, profitul a urcat cu 73%, la aproape 9 mil. lei (2,1 mil. euro).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro