Bitcoin se apropie de cea mai mare valoare din istorie

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 24 noiembrie 2020 96 afişări

Bitcoin a ajuns aproape de maximul înregistrat în urmă cu trei ani şi a atins pentru scurt timp pragul de 19.000 de dolari, scrie Reuters.

Bitcoin se apropie de cea mai mare valoare din istorie

Valoarea maximă pe care a atins-o criptomoneda este de 19.666 de dolari spre sfârşitul lui 2017. Bitcoin-ul a crescut cu 40% în noiembrie şi cu aproximativ 160% în 2020.

Criptomonedele sunt văzute de unii investitori drept una dintre principalele active de refugiu, precum aurul, la care se recurge adesea în perioadele de incertitudine economică.

Brain Estes, chief investment officer în cadrul fondului de investiţii Off the Chain Capital, spune că valoarea unui bitcoin poate atinge anul viitor pragul de 100.000 de dolari.

„În trecut, bitcoin-ul a crescut de zece, douăzeci sau de treizeci de ori într-un an. N-ar fi mare lucru să crească de cinci ori”, a declarat Estes, adăugând că valoarea criptomonedei ar putea ajunge la 288.000 de dolari până la sfârşitul lui 2021.

De asemenea, Tom Fitzpatrick, analist în cadrul Citi, spune că bitcoin-ul va creşte la 318.000 de dolari spre finalul anului viitor, citând cantitatea limitată, uşurinţa de mişcare de-a lungul graniţelor şi caracterul opac al monedei.

Între timp, Lennard Neo, şeful echipei de cercetare din cadrul Stack, un furnizor de index fund pe bitcoin, se aşteaptă ca valoarea criptomonedei să depăşească 60.000 de dolari în următoarele 12 luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bitcoin,
evoluţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.