Vaccinul va urma turistul: Gheorghiţă promite vaccin la munte, la mare şi în aeroport

Autor: Laura Buciu Postat la 25 mai 2021 157 afişări

Vaccinul va urma aglomerările de persoane, în principal zonele turistice, a declarat, marţi, coordonatorul CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă. În acest fel se va ajunge cu serul şi la persoane care se tem să intre într-un spaţiu medical pentru vaccinare.

Vaccinul va urma turistul: Gheorghiţă promite vaccin la munte, la mare şi în aeroport

Valeriu Gheorghiţă a spus că vor fi organizate centre de vaccinare în locaţii atipice: gări, muzee, aeroporturi, dar şi la munte sau la mare.

„Ideea este de a distanţa acest proces al vaccinării de un gest medical propriu-zis, pentru că sunt persoane care evită să se prezinte într-un spital, care au o serie de temei faţă de înţepături, faţă de ace, faţă de tratamente sau de medici şi atunci ar fi alte locaţii potrivite. Vă dau exemple: muzee, găsi, aeroporturi, stadioane, diverse localităţi turistice, pe litoral, la munte, acolo unde există o interacţiune crescută între persoane”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Potrivit acestuia, când vor fi ridicate o serie de restricţii, oamenii vor interacţiona mai mult şi vor fi, astfel, identificate acele zone în care există o interacţiune de persoane şi să se ajungă, apoi, cu vaccinul în zona respectivă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccin,
gheorghiţă,
litoral

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.