Studenţii şi elevii solicită suplimentarea bugetului Educaţiei şi prevederea unei creşteri anuale

Postat la 11 ianuarie 2013 46 afişări

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră că bugetul de 3,14 la sută din PIB, anunţat de Guvern, condamnă Educaţia şi Cercetarea la încă un an de subperformanţă şi inechitate şi solicită suplimentarea acestuia.

ANOSR şi CNE atrag atenţia asupra faptului că cea mai profitabilă şi importantă investiţie pentru un stat este cea făcută în educaţie şi solicită suplimentarea bugetului pentru acest domeniu şi prevederea unei creşteri anuale care să conducă rapid la respectarea procentului de şase la sută din PIB asumat de partidele politice din România prin Pactul Naţional pentru Educaţie.

Reprezentanţii studenţilor români au solicitat deja o întâlnire oficială cu miniştrii responsabili de Educaţie şi Învăţământ Superior pentru a discuta

priorităţile studenţilor, cum ar fi: creşterea subvenţiei cămine-cantine cu 30 la sută, respectarea prevederilor Statutului Studentului şi Legii 1/2011 a Educaţiei Naţionale privind facilităţile acordate studenţilor şi valoarea burselor, creşterea veniturilor tinerilor angajaţi din educaţie şi a medicilor rezidenţi prin acordarea de deduceri fiscale şi a altor măsuri dar şi investiţii în construirea de cămine şi alte măsuri menite să asigure accesul tinerilor din familii cu venituri reduse şi alte categorii defavorizate la învăţământul superior.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Studenţii,
elevii,
buget,
Educaţie
/actualitate/studentii-si-elevii-solicita-suplimentarea-bugetului-educatiei-si-prevederea-unei-cresteri-anuale-10452912
10452912
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.