Ponta: Comitetul Creditorilor a aprobat reorganizarea Hidroelectrica. Compania va reveni pe piaţă
Comitetul Creditorilor a aprobat, marţi seara, planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de listare a unui pachet minoritar de acţiuni, a anunţat, în Guvern, premierul Victor Ponta.
"Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă", a spus Ponta.
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va lista 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă.
Creditorii au aprobat marţi planul de reorganizae a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, iar acesta va decide dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro