O monedă nouă pentru un stat vechi

O Scoţie independentă ar avea trei opţiuni: o uniune monetară (formală sau informală) cu lira sterlină, o monedă nouă sau intrarea în zona euro. Liderii de la Westminster, într-un moment rar de solidaritate, au respins formula unei uniuni în care Scoţia să poată folosi în continuare lira sterlină. Adoptarea monedei unice europene şi, prin urmare, intrarea în zona euro ar fi teoretic o posibilitate, însă cerinţele impuse de legislativul european fac ca acest obiectiv să fie destul de greu de atins. „Singura opţiune pentru Scoţia este introducerea unei monede proprii“, a declarat Bill O’Neill, expert al UBS Wealth Management. „Este cea mai riscantă alegere din punctul de vedere al stabilităţii economice, dar oferă cea mai mare flexibilitate în cazul în care Scoţia întâmpină probleme.“

Kathleen Brooks, analistă la Forex.com, este de părere că autorităţile celor două părţi implicate ar putea face ca tranziţia către separarea completă să fie cât se poate de rapidă şi fără puternice implicaţii sociale sau economice. Ea sugerează că s-ar putea urma exemplul Cehoslovaciei, care s-a despărţit în Cehia şi Slovacia în cadrul unui acord numit şi „divorţul de catifea“. Decizia de separare a fost luată în 1992 şi pusă în practică anul următor. „Aceasta ar fi perioada ideală pentru Scoţia şi Westminster, deoarece toată lumea vrea să evite o perioadă prelungită de speculaţii şi incertitudine“, completează Brooks.

Valoarea lirei sterline, susţin cei de la Forex.com, ar putea scădea cu până la 10% dacă scoţienii aleg să se despartă de Regatul Unit. „Acesta ar fi cel mai puternic efect negativ, din punctul de vedere al pieţelor financiare. Practic, Regatul Unit al Marii Britanii ar dispărea“, subliniază Brooks. În cazul în care scoţienii votează împotriva proiectului de independenţă, moneda britanică ar putea avea de câştigat, cel puţin pe termen scurt.

O altă întrebare pe care mulţi analişti şi-o pun este dacă Scoţia va pune bazele unei noi burse şi cât de atractivă ar fi aceasta pentru companii. Este greu de crezut, spun analiştii, ca o companie internaţională să prefere Scoţia în locul Angliei, având în vedere că Londra este una dintre cele mai puternice pieţe din lume. „Sectorul financiar şi cel energetic sunt cele mai expuse şi, prin urmare, vor avea cel mai mult de suferit în urma unui vot pozitiv la referendum“, spune O’Neill. El arată că multe companii din „ţinuturile de sus” au demarat procedurile legale pentru a se reloca în Anglia, păstrând totuşi posibilitatea de a se întoarce în cazul unei separări. „În cazul unei reîmpărţiri geografice, costurile de operare vor creşte considerabil. În acest caz, este normal ca o companie care se adresează în principal clienţilor din Anglia să îşi stabilească centrul de operaţiuni acolo.“

Problema rabatului britanic

Un subiect care poate înclina balanţa este cel al rabatului britanic, o problemă istorică care are însă puternice efecte economice şi în ziua de azi.

Rabatul britanic reprezintă o sumă anuală de bani pe care statul o primeşte înapoi de la Uniunea Europeană, suma ridicându-se, în momentul de faţă, la aproximativ 5 miliarde de lire sterline (6 miliarde de euro). Compromisul a fost obţinut în 1984 de fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, pentru a compensa aşa-zisele „beneficii reduse“ pe care britanicii le primeau din partea Comunităţii Economice Europene (CEE, predecesoarea UE). Din cauza sumelor mari care mergeau către Politica Agricolă Comună a CEE (aproximativ 80% la momentul respectiv, 40% astăzi), Marea Britanie a cerut să primească înapoi o parte din bani întrucât nu poate beneficia de subvenţii agricole din cauza climei şi a reliefului care îngreunează practicarea agriculturii pe insulă. Actualmente, toate celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene cotizează pentru rabatul britanic.

Rabatul reprezintă aproximativ 2/3 din diferenţa dintre banii pe care Marea Britanie îi alocă la bugetul Uniunii Europene şi cei care, prin fonduri europene, se întorc în Marea Britanie. Dacă Scoţia alege să se separe de regat, aceste fonduri nu vor mai ajunge în conturile statului. Iar dacă, în urma procesului de aderare, Scoţia va deveni stat membru al Uniunii, atunci scoţienii va trebui să cotizeze pentru un ajutor acordat iniţial chiar lor.