Ori ei, ori noi. Perlele politice ale săptămânii
"Nu suntem o ţară de înotători, nu am o mare apetenţă pentru piscine săpate în diferite localităţi" - premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, pledând pentru reducerea cheltuielilor la ministere mari consumatoare de bani, cum ar fi MDRT (al cărui buget a fost, în consecinţă, redus cu 15%)
"Mergeţi la el şi chemaţi-l!" - preşedintele Traian Băsescu, în replică faţă de protestatarii din Parlament care au încercat să-i bruieze discursul strigând "Regele Mihai"
"E clar, nu intrăm în spaţiul Schengen pentru că nu avem bască. Dar, oricum, în diplomaţia europeană, nu poţi să-i spui Olandei 'ţigancă împuţită'" - fostul premier Adrian Năstase
"Capitala e în gropi, vor veni şobolanii la vară şi ne vor invada, iar Iovici se duce într-o alianţă cu UDMR, duşmanii poporului, el nu simte o adiere de cătuşe pe la urechi?" - C.V. Tudor, liderul PRM, despre plecarea din partidul său la UNPR a lui Victor Iovici
"Nu există un compromis. Este simplu şi este din trei silabe: ori ei, ori noi" - Crin Antonescu, preşedintele PNL, despre posibilitatea încetării grevei parlamentare
"Cât timp Sorin Blejnar şi tot sistemul politic de control al vămilor a rămas neatins, este un gest temerar să pui Sistemul de Informaţii Schengen tocmai la dispoziţia acelor persoane care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală" - Victor Ponta, preşedintele PSD
"Dacă Barack Obama va câştiga alegerile din noiembrie, Iranul va scoate arma nucleară, iar lumea aşa cum o ştim se va schimba" - Mitt Romney, candidat la nominalizarea republicană pentru preşedinţia SUA
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro