Petrom investeşte 160.000 de euro în CSR

Autor: Ioana Matei Postat la 02 iulie 2013 95 afişări

Petrom, cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing şi cu o cifră de afaceri de circa 5,8 mld. euro şi cu un profit de 1,2 mld. de euro investeşte 160.000 de euro prin programul CSR “Ţara lui Andrei”. O parte dintre cele164 de proiecte ale unor ONG-uri, instituţii publice sau români cu iniţiativă au fost înscrise în program vor fi premiate.

Petrom investeşte 160.000 de euro în CSR

Câştigătorii celor 164 de proiecte înscrise vor fi aleşi prin vot pe site-ul dedicat, dar şi printr-un juriu,  iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 12 iulie, după votul pe site-ul dedicat, dar şi prin confruntarea cu un juriu. 54% din înscrierile eligibile au vizat educaţia, 30%, tema dezvoltării comunitare şi 16% domeniul mediului. Proiectele înscrise au venit în proporţie de 66% din partea organizaţiilor non-guvernamentale, a instituţiilor publice şi de învăţământ. Restul de 34% din proiectele înscrise au fost propuse de persoane fizice. Cele mai multe proiecte vin din Bucureşti, cu  17% din numărul total de proiecte propuse şi este urmat de Sibiu, cu 8% din înscrieri şi Bacău, cu 3 %.

Petrom, cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde de euro în ultimii opt ani. La sfârşitul anului 2012, grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, Petrom a început operaţiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi la parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 437 TWh gaze în 2012. În Rafinare şi Marketing, OMV avea la finalul anului 2012 o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane tone, şi deţinea aproximativ 4.450 staţii de distribuţie în 13 ţări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62% iar 6,62% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/petrom-investeste-160-000-de-euro-in-csr-11068008
11068008
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.