Petre Daea: În unele zone culturile agricole sunt compromise total. Ce spune de starea de calamitate

Autor: Laura Buciu Postat la 13 iulie 2022 28 afişări

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus că a vizitat mai multe judeţe din ţară afectate de secetă şi în unele zone culturile agricole sunt compromise total. El a dat exemplul Buzăului, unde „e numai praf”.

Petre Daea: În unele zone culturile agricole sunt compromise total. Ce spune de starea de calamitate

Întrebat despre situaţia creată de secetă în România, Petre Daea a spus, marţi, la Antena 3, că situaţia ar fi fost cu totul diferită dacă România ar fi avut un sistem de irigaţii, în zonele irigabile, „pentru că nu putem iriga toată ţara”. În unele zone, cum este Buzăul, „e numai praf”, culturile agricole fiind compromise total.

„Da (situaţia ar fi fost alta dacă aveam sistem de irigaţie - n.r.), în suprafeţele posibile de irigat. Că România nu poate să irige întreaga suprafaţă a ţării. Este un regret al nostru - şi în primul rând al meu, pe care l-am consemnat la faţa locului văzând pierderile de cultură şi, evident, chinurile pe care le au fermierii - în condiţiile în care, în acest moment dificil, s-au îndreptat asupra lor şi condiţiile climatice şi scumpirea inputurilor din agricultură”, a spus ministrul Agriculturii.

Petre Daea a spus că mulţi dintre fermierii afectaţi de secetă i-au cerut să schimbe destinaţia culturilor.

„Lucrurile sunt mai grele la culturile prăşitoare. Sunt parcele şi parcele, sunt culturi şi culturi, sunt zone şi zone. Acolo unde precipitaţiile au căzut şi unde au putut fermierii să aducă apa prin mijloacele lor pe care le-au putut realiza de-a lungul vremii, având o sursă de apă, lucrurile sunt bune. Acolo, însă, unde nu au căzut precipitaţii, avem pierderi de cultură care înseamnă şi compromiterea totală a unor suprafeţe. Am fost acolo la orele 12 noaptea, la Buzău. Mă întreba cineva ce caut eu noaptea? Păi nu mi-a ajuns ziua, că mă duceam ziua. (...) Acolo e numai praf. Noaptea, de regulă, găseşti o rouă în cultură. Acolo nu exista. Porumbul a murit. Şi fermierii mi-au cerut următorul lucru: <Domnule ministru, se mai face porumbul?>. <Nu!>. <Daţi-ne voie să îi schimbăm destinaţia pentru că ne trebuie - pe de o parte - furaje şi iată că folosim masa vegetativă care o avem, pe de altă parte, ne eliberăm şi noi terenurile pentru a pregăti cultura următoare”, a povestit Daea.

Ministrul Daea a spus că va scoate toată această situaţie „la lumină”: „Altfel nu veneam. Scot la lumină ceea ce pot să scot. Nu ştiu care este procentul, dar, o scot la lumină. Eu nu pot să cresc producţia, eu trebuie să leg anii agricoli. Este un mare pericol în acest moment când nu ai prima cultură din care să obţii venit”.

Petre Daea nu a răsouns în mod concret dacă va decreta stare de calamitate în România.

„Inginerul Daea constată existenţa unui factor care determină calamitarea producţiei, motiv pentru care am intrat în tiparul legal, pentru că îl avem, pentru a constata la faţa locului prin comisiile create de către prefect prin ordinul prefectului, stabilindu-se concret la faţa locului ce cultură este, ce suprafaţă şi care este gradul de afectare. Şi aici avem 3 praguri: avem situaţiile în care culturile nu sunt afectate sau sunt afectate puţin, dar nu este într-un procent mai mare de 50% sau sunt situaţii în care acele culturi sunt afectate într-un procent mai mare şi sunt situaţii - astea ne interesează - când culturile sunt distruse pur şi simplu.”, a spus Daea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
daea,
agricultură,
seceta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.