Performanţă unică pentru un club sportiv: venituri de peste 500 mil. euro la Real Madrid, pentru al doilea sezon consecutiv

Autor: Andrei Mazurchievici Postat la 07 septembrie 2013 42 afişări

Gruparea spaniolă Real Madrid, care a devenit primul club din lume ce a depăşit bariera de 500 de milioane de euro a cifrei de afaceri în sezonul 2011/2012, a înregistrat la finalul anului fiscal 2012/2013 venituri de 520,9 milioane de euro, informează AFP.

Performanţă unică pentru un club sportiv: venituri de peste 500 mil. euro la Real Madrid, pentru al doilea sezon consecutiv

"Real Madrid a încheiat anul fiscal 2012/2013 cu venituri de 520,9 milioane de euro, în creştere cu 1,3 la sută faţă de anul precedent, consolidând pentru a doua oară o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro. Niciun alt club sportiv nu a mai reuşit acest lucru la nivel mondial", se arată în comunicatul grupării madrilene.

Profitul net al clubului s-a situat la 36,9 milioane de euro, în creştere cu 52,4 la sută faţă de perioada precedentă. Datoria netă a scăzut cu 27,4 la sută, până la 90,6 milioane de euro.

Potrivit unui studiu realizat de compania Deloitte, Real Madrid a înregistrat în sezonul 2011/2012 venituri de 514 milioane de euro, în timp ce pe locul doi s-a situat FC Barcelona, cu 483 de milioane de euro.

În această lună, revista oficială a clubului catalan a anunţat o cifră de afaceri de 491 de milioane de euro pentru sezonul recent încheiat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
REAL MADRID,
CIFRĂ DE AFACERI
/actualitate/performanta-unica-pentru-un-club-sportiv-venituri-de-peste-500-mil-euro-la-real-madrid-pentru-al-doilea-sezon-consecutiv-11299314
11299314
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.