Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Dacă ''fiecare gospodină trebuie să ştie să conducă statul'', orice bucureştean trebuie să ştie să conducă PMB

Autor: Dragoş Dragoteanu Postat la 23 aprilie 2024 36 afişări

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Dacă ''fiecare gospodină trebuie să ştie să conducă statul'', orice bucureştean trebuie să ştie să conducă PMB

Lenin a fost un vizionar, iar una din maximele lui, pe care o regasiti in titlu,  pare a fi valabila si in Romania zilelor noastre...

Aceasta este o radiografie a momentului politic actual, cu posibile profunde consecinte pentru viitorul afacerilor din ''Metropola'' Bucuresti:

- un matematician de top, care n-a platit in viata lui un salariu si n-a facut niciodata o afacere profitabila, conduce cea mai mare primarie din Romania, cu rezultate cel putin discutabile. Unii le considera bune, altii dezastroase. De ce n-ar conduce-o inca 4 ani?

- un autointitulat ''interlop'', cu mari lacune lingvistice si culturale, cu o educatie deficitara, care insa stie sa faca business, conduce cu succes cateva mandate doua primarii de sector (4 si 5). De ce n-ar fi in stare sa conduca si o primarie mai mare? 

- un cetatean al Bucurestiului, medic cunoscut, profesor la o universitate de prestigiu, care a condus un spital important si cateva sute de cadre medicale, nu-si gaseste locul in politica si ajunge pe cont propriu. De ce n-ar putea sa conduca o institutie mai mare, gen PMB?

- o doamna, aflata in divort, a reusit sa faca un partid cu aspiratii sa intre in Parlament si, avocat fiind, nu ma indoiesc ca s-ar descurca binisor in hatisul birocratic si juridic din noianul de legi stupide ale administratiei publice. Ea de ce n-ar fi ok ca Primar General?

- un alt domn, care dupa parerea mea e bine pregatit, dar face parte dintr-un partid asa-zis extremist, sigur stie administratie in calitate de functionar public activ. Este familizrizat cu problemele primariei. Nu credeti c-ar putea fi un bun edil sef, peste capitala?

Si acum legatura cu afacerile...Ca sa-l parafrazez pe Vladimir Ilici, ma tem ca putini bucuresteni realizeaza ca trebuie sa stie sa conduca in afara de propria afacere si Primaria Municipiului Bucuresti, daca nu statul roman, pe de-a 'ntregul! Nu se stie niciodata cand coalitia celor mai mari partide pune ochii pe vreun cetatean al Romaniei si il pune, peste noapte, intr-o situatie limita, sa conduca o institutie importanta a tarii. Dupa parerea mea, aici s-a ajuns! Orice roman trebuie sa fie pregatit sa preia fraiele primariei in satul, comuna sau orasul in care locuieste. 

Altfel, riscam ca vorbele lui Lenin sa nu fie luate in seama. Riscam ca cele mai mari partide sa dea cu banul cine sa fie candidat sau sa le reprezinte in diverse functii publice, iar cetateanul sa fie luat prin surprindere. Pe ce si cine te mai poti baza, daca nu pe tine, ca simplu cetatean. Calea individuala ramane cea mai sigura in afaceri, atata timp cat nu se discuta niciun proiect pentru capitala. Daca nu iese prima varianta de candidat, se striga catalogul si, pe cine cade povara, e musai sa se prezinte in fata votantilor. Ce pregatire, ce strategie, ce program, ce proiecte? Ai ''ghinion'' sa fii nominalizat de partid(e), te imbraci si, fuga-fuga, te prezinti publicului. Cine te voteaza, bine, cine nu, la fel! Important e sa nu te dezici de lozincile partidului, cum gandea Lenin.

In aceste conditii, mi-e clar cum vor merge afacerile in 2025. Va fi o noua teapa, oferita de la centru, de liderii Coalitiei, dupa un ''slagar'' politic, cu refren repetitiv. In 2025, la cum se arata spectrul politic, asa va fi si contextul economic general. Scapa cine poate! Cu asa haos printre condidati, nu-ti ramane decat sa te descurci cum poti in viitor. Prevad ca oamenii de afaceri, antreprenorii, freelancerii si, in general, mediul privat, cu totii vom ajunge intr-un fel de “legitima aparare” fata de ''performantele'' administratiei publice locale si centrale. Dupa cum decurg ostilitatile politice in acest moment pare a deveni o traditie romaneasca o vorba inteleapta din batrani: ''sa nu spui niciodata ca mai rau nu se poate!''

Dragos Dragoteanu

Certified International Property Specialist

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucurestean,
opinie,
pmb,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.