Noua Constitutie scoate de sub controlul Curtii Constitutionale taierile de salarii si pensii
Proiectul de revizuire a Constitutiei, prezentat miercuri de presedintele Traian Basescu, prevede ca deficitul bugetar e limitat la 3% din PIB, datoria publica trebuie sa ramana sub 60% din PIB, iar dupa elaborarea legii bugetului de stat si a legii bugetului asigurarilor sociale, Guvernul le transmite obligatoriu institutiilor europene.
Bugetele sunt supuse spre aprobare Parlamentului numai dupa ce sunt inaintate institutiilor europene. Atat aceasta prevedere, cat si cea de limitare prin constitutie a deficitului si a indatorarii corespund prevederilor Pactului de competitivitate Euro Plus al UE, la care a aderat recent si Romania.
Proiectul de reviziuire a Constitutiei precizeaza ca Guvernul nu poate contracta imprumuturi externe decat in domeniul investitiilor si nu pentru plata salariilor si a pensiilor, cheltuieli sociale sau alte scopuri, spre a limita astfel tentatia partidelor "de a distruge bugetele inainte de alegeri", dupa cum spune presedintele Basescu.
Singurele cazuri cand plafonul de deficit si cel de datorie pot fi depasite se refera la catastrofele naturale sau "situatii exceptionale cu impact negativ semnificativ asupra finantelor publice", conform textului revizuit al Constitutiei - dar numai daca se intruneste majoritatea membrilor Parlamentului si numai daca depasirea poate fi compensata in maximum 3 ani.
Constitutia revizuita anuleaza controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice care privesc politicile fiscale si bugetare, ceea ce inseamna ca Guvernul va putea decide, de pilda, taieri de salarii si pensii fara acordul Curtii Constitutionale.
In situatie de criza politica, Guvernul are dreptul sa-si asume raspunderea pe legea bugetului de stat si cea a bugetului asigurarilor sociale, ca exceptie de la prevederea din proiect conform careia angajarea raspunderii Guvernului se poate face o singura data pe sesiune, pe o singura lege.
Presedintele Basescu a anuntat ca dupa ce va avea avizul Consiliului Legislativ pentru proiectul de revizuire, va transmite partidelor proiectul, urmand ca el sa ajunga la Parlament inainte de vacanta de vara, intre 20 si 30 iunie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro