NATO: Aproximativ o mie de soldaţi ruşi se află în continuare în estul Ucrainei

Autor: Ioana Bojan Postat la 11 septembrie 2014 17 afişări

"Aproximativ o mie de soldaţi ruşi se află în continuare" în estul Ucrainei, "cu un număr substanţial de echipamente", iar alţi 20.000 sunt în continuare mobilizaţi de-a lungul frontierei dintre cele două ţări, a declarat joi o sursă din cadrul NATO, citată de AFP.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko anunţa miercuri că majoritatea trupelor ruse a părăsit Ucraina. "Conform ultimelor informaţii pe care le-am primit de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase", a declarat preşedintele în Consiliul de miniştri, conform site-ului Preşedinţiei.

"Noi nu avem informaţii în acest sens", a subliniat sursa din cadrul NATO.

Autorităţile de la Kiev şi rebelii proruşi au semnat, vineri, un armistiţiu, însoţit de un acord de retragere a trupelor şi un schimb de prizonieri, la finalul unei reuniuni la Minsk, capitala Belarusului, însă viitorul statut al republicilor proclamate unilateral de insurgenţi la Doneţk şi Lugansk nu a fost discutat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NATO,
RUSIA,
UCRAINA
/actualitate/nato-aproximativ-o-mie-de-soldati-rusi-se-afla-in-continuare-in-estul-ucrainei-13250619
13250619
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.