Ministrul francez al Apărării: Încă nu poate fi stabilită o dată pentru livrarea primei nave Mistral Rusiei

Autor: Gaidau Ion Postat la 13 noiembrie 2014 42 afişări

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat, miercuri, că încă "nu poate fi fixată, la acest stadiu", o dată pentru livrarea către Rusia a primei nave de război de tip Mistral, relatează AFP.

"Livrarea ar trebui să aibă loc în curând, doar că societatea DCNS (Şantierele Navale) a anunţat că nu dispune în acest moment de autorizaţia guvernamentală pentru export necesară în vederea efectuării transferului. Prin urmare, încă nu poate fi fixată, la acest stadiu, o dată pentru livrare", a declarat Le Drian în faţa deputaţilor francezi.

"Înainte de fixarea acestei date, care este necesară în vederea livrării (...) primei nave, îndeplinirea obligaţiilor contractuale continuă. Orice iniţiativă suplimentară nu are sens şi cred că, la momentul potrivit, Franţa îşi va asuma responsabilităţile", a adăugat Le Drian.

Primul bastiment de proiecţie şi comandament "Vladivostok" a fost finalizat, în timp ce lucrările de construire a celui de-al doilea, "Sevastopol", continuă la Şantierele STX de la Saint-Nazaire.

Franţa a condiţionat livrarea către Rusia a portelicopterului "Vladivostok" de o implementare a armistiţiului în estul Ucrainei şi de o "soluţionare politică" a crizei.

La sfârşitul lui octombrie, Rusia a anunţat că va primi prima navă la 14 noiembrie, o informaţie dezminţită imediat de constructor şi Guvernul francez pe fondul criticilor venite din partea unor state membre NATO.

Vânzarea către Rusia a două portelicoptere de tip Mistral, încheiată în 2011, în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, a fost evaluată la suma de 1,2 miliarde de euro. Aceste bastimente sunt nave de război polivalente care pot transporta elicoptere, tancuri sau găzdui la bord un stat major.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
RUSIA,
APĂRARE
/actualitate/ministrul-francez-al-apararii-inca-nu-poate-fi-stabilita-o-data-pentru-livrarea-primei-nave-mistral-rusiei-13546201
13546201
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.