Grecia va face toate eforturile pentru a ajunge luni la un acord cu creditorii

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 13 februarie 2015 59 afişări

Grecia va face toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu creditorii în cadrul întrunirii care are loc luni, dar nu va accepta nicio măsură care "ar insulta suveranitatea naţiunii şi a poporului", a declarat Gavriil Sakellaridis, purtătorul de cuvânt al guvernului elen, relatează Ekathimerini.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se întâlnesc luni pentru a lua o decizie în legătură cu situaţia din Grecia, după ce miercuri o reuniune extraordinară a Eurogrup s-a încheiat fără un acord între Grecia şi partenerii săi din zona euro.

Ulterior, premierul grec Alexis Tsipras a convenit cu preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, ca oficiali greci să aibă vineri întrevederi cu reprezentanţi ai creditorilor internaţionali pentru a discuta termenii tehnici ai propunerii pe care guvernul grec o va înainta luni, transmite Reuters.

"Întâlnirea de luni va fi dificilă, este o şedinţă care va fi decisivă. Trebuie să ajungem la un acord. Tsipras trebuie să-şi respecte promisiunile şi, în acelaşi timp, noi, europenii, sunt pregătiţi să vedem ce spaţiu de manevră avem la dispoziţie", a afirmat Moscovici.

Guvernul de la Atena vrea să renegocieze cu creditorii săi, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, termenii pachetului de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro primit în 2010. În acest sens, Tsipras a declarat că guvernul său caută un acord pe şase luni, care să ducă apoi la un "nou contract" cu zona euro.

BCE a decis joi să suplimenteze fondurile puse la dispoziţie băncilor elene prin facilitatea de finanţare de urgenţă (ELA) cu 5 miliarde de euro, la 65 de miliarde de euro.

Principalul dezavantaj al creditele acordate prin ELA este nivelul mai mare al dobânzii, de 1,55% pe an, faţă de rata de 0,05% pe an pe care BCE o cere băncilor centrale din zona euro pentru împrumuturile obişnuite.

BCE a decis săptămâna trecută să nu mai permită băncilor din Grecia folosirea obligaţiunilor guvernamentale ca garanţii pentru noi credite accesate de la BCE, punând presiune pe banca centrală a Greciei şi pe guvernul condus de Alexis Tsipras pentru renegocierea datoriei publice.

Datoria Greciei se ridică la aproximativ 315 miliarde de euro şi reprezintă 175% din PIB.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
DATORIE,
/actualitate/grecia-va-face-toate-eforturile-pentru-a-ajunge-luni-la-un-acord-cu-creditorii-13821676
13821676
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.