EOS: 31% din companii au probleme cu lichiditatile
Peste 30% dintre companiile romanesti au avut in ultimul an probleme cu lichiditatile din cauza intarzierilor la plata ale clientilor, procent mai mare decat in cazul altor tari europene precum Germania, Slovacia si chiar Grecia.
O companie din trei care desfasoara activitati pe piata din Romania s-a confruntat in ultimul an cu probleme de lichiditate pe fondul platilor neefectuate de clienti sau a intarzierilor de plata, potrivit unui studiu desfasurat de compania de colectare de creante EOS KSI in zece tari europene. Dintre companiile din Germania, doar 9% s-au confruntat cu astfel de probleme de lichiditate.
In Europa Centrala si de Est, problemele au fost ceva mai grave, in conditiile in care 16% dintre companiile din Slovacia si 23% dintre cele din Grecia, tara cu a doua cea mai mare cota la nivel mondial, au avut probleme cu lichiditatile, potrivit studiului EOS 2010 realizat pe un esantion format din 2.200 de companii din zece tari.
In Romania, cele mai afectate au fost companiile din domeniul comertului, 39% dintre acestea avand probleme din cauza creantelor neincasate, nivel mai mare decat in urma cu trei ani, cand numai 16% dintre companii erau afectate de asemenea probleme. "Conditiile economice s-au inrautatit foarte mult in 2009. Companiile s-au confruntat tot mai des cu problema refinantarii, iar volumul creantelor neachitate a crescut, valoarea acestora ajungand la nivelul maxim de peste un miliard de lei in octombrie 2009", sustine Georg Kovacs, directorul general al EOS KSI Romania.
Astfel, termenele de plata au crescut in ultimul an, ajungand la o medie de 33 de zile, in timp ce pentru clientii persoane juridice, intervalul mediu pentru plata facturilor a ajuns la 40 de zile. Doar in Spania si Grecia companiile acorda un termen de plata mai mare, de 70, respectiv 106 zile, iar cele mai scurte intervale de plata se regasesc in Rusia si Germania, unde companiile au la dispozitie in medie 24 de zile pentru a-si plati facturile. In Romania, media este de 23 de zile.
In ce priveste urmatorii doi ani, aproximativ 38,6% dintre companiile participante la studiul EOS prevad o inrautatire a comportamentului de plata al clientilor, in timp ce 41% prevad o evolutie constanta, ceea ce inseamna ca problemele de lichiditate vor ramane cel putin similare cu cele din ultimul an. "Multe companii asteapta in continuare prea mult pana adreseaza problema managementului creantelor. Cu cat se actioneaza mai repede in vederea colectarii facturilor cu termen de plata depasit, cu atat probabilitatea de recuperare este mai mare, iar problemele cu lichiditatile pot fi evitate", spune Kovacs.
Aproximativ 27% dintre companiile romanesti au externalizat pana acum colectarea de creante catre o companie specializata.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro