"Egoistul", un spectacol de colecţie cu Radu Beligan, pe 7 septembrie, la Teatrul Tineretului. Care este preţul biletelor

Autor: Madalina Cerban Postat la 10 iunie 2015 130 afişări

"Egoistul", un spectacol de colecţie cu Radu Beligan, va avea o nouă reprezentaţie, cea de-a 299-a, pe 7 septembrie, de la ora 20.00, la Teatrul Tineretului din Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor), potrivit unui comunicat.

"Egoistul" va fi montat pentru prima oară în acest an pe scena Teatrului Tineretului, pe 7 septembrie. Radu Beligan va avea alături o distribuţie care îi include pe Adriana Trandafir, Damian Crâşmaru, Tomi Cristin, Rodica Ionescu, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Ileana Olteanu, Medeea Marinescu, Cesonia Postelnicu şi Silviu Biriş.

În plus, în acest spectacol, publicul îl va regăsi pe Radu Beligan, nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, ci şi într-o alta, la fel de apreciată, aceea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele... autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispuse să-l înţeleagă.

"Egoistul" este ultima piesă a dramaturgului Jean Anouilh, un fel de piesă testament, aşa cum este "Furtuna" pentru William Shakespeare. Este opera în care autorul îşi dezvăluie, fără menajamente, percepţia supra lumii contemporane. Subiecte complexe precum viaţa şi moartea, iubirea, căsnicia, relaţia dintre părinţi şi copii, prietenia, egoismul, generozitatea şi chiar teatrul şi dramele sale, sunt abordate cu umor, cu replici strălucitoare şi cu eleganţă verbală.

Biletele pentru prima reprezentaţie din acest an a spectacolului "Egoistul" pe scena Palatului Naţional al Copiilor (Teatrul Tineretului) s-au pus deja în vânzare la casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online, pe www.startickets.ro şi www.bilete.ro. Preţul unui bilet este de 100 de lei.

Stagiunea de toamnă de la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor) continuă cu spectacolul "Maytrei", programat pe 28 septembrie.

Radu Beligan, în vârstă de 96 de ani, împarte de peste 75 de ani bucurii, emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole. În 2013, Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EGOISTUL,
RADU BELIGAN,
/actualitate/egoistul-un-spectacol-de-colectie-cu-radu-beligan-pe-7-septembrie-la-teatrul-tineretului-care-este-pretul-biletelor-14436727
14436727
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.