Democraţii din Camera Reprezentanţilor au votat contra lui Barack Obama în dosarul de liber schimb

Autor: Gaidau Ion Postat la 13 iunie 2015 47 afişări

Democraţii din Camera Reprezentanţilor au votat vineri împotriva preşedintelui american Barack Obama în dosarul privind Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), refuzându-i puterile sporite cerute în finalizarea negocierilor asupra acestui tratat de liber schimb, informează Le Monde în pagina electronică.

În pofida insistenţelor lui Barack Obama, care a vizitat vineri dimineaţă Capitoliul pentru a-i convinge pe democraţi să-i acorde puteri sporite în negocierile asupra TTP, aceştia din urmă au votat cu 126 de voturi contra 302 în primul dintr-o serie de voturi vizând crearea unei "proceduri accelerate" necesare încheierii rapide a unui acord de liber schimb cu 11 ţări din regiunea Asia-Pacific.

Majoritatea democraţilor se opun unor noi reduceri de tarife vamale care ar putea, în opinia lor şi a sindicatelor, să conducă la închiderea fabricilor în Statele Unite, în timp ce Obama şi republicanii apără posibilitatea creării de locuri de muncă.

Finalizarea Parteneriatului Trans-Pacific este un element central al "pivotului" american în Asia şi prioritatea economică a lui Barack Obama, care îşi va încheia mandatul la Casa Albă în ianuarie 2017. De asemenea, un eşec în finalizarea TTP ar afecta credibilitatea Statelor Unite în faţa ambiţiilor Chinei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
OBAMA,
CONGRES
/actualitate/democratii-din-camera-reprezentantilor-au-votat-contra-lui-barack-obama-in-dosarul-de-liber-schimb-14447792
14447792
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.