Mulţi părinţi fac presiuni uriaşe pe copii pentru ca aceştia să fie performanţi de la vârste fragede - îi însccriu la nenumărate cursuri şi meditaţii care le lasă foarte puţin timp liber pentru a se bucura de copilărie. Acest lucru poate avea însă consecinţe.

Verena are doar 27 de ani, dar din punct de vedere profesional are multe realizări: lucrează ca fotograf profesionist, câştigând premii şi serviciile sale sunt foarte solicitate, a excelat la şcoală şi a făcut carieră şi ca sportiv profesionist. Dar, în ciuda tuturor acestor reuşite, problema ei este că se teme că nu este capabilă să facă, de fapt, tot ceea ce pretinde. Auzind-o vorbind, ţi-ai putea imagina că este o impostoare – dar de fapt tânăra suferă de sindromul impostorului.

Leon Windscheid, psiholog şi autor, spune că acest sentiment „ar putea fi declanşat de presiunea performanţei în timpul copilăriei, de exemplu”. Cei care suferă de sindromul impostorului se luptă să-şi ofere feedback pozitiv: „Nu sunt niciodată mulţumiţi cu propriile realizări. Au în permanenţă nevoie de mai mult.” Îndoiala de sine este un indicator important al sindromului impostorului, la fel ca întrebarea recurentă: „Sunt suficient de bun ca să fiu aici?”

„Vorbim despre oameni care au un succes demonstrabil, dar care nu pot interioriza acest fapt”, spune Mirjam Zanchetta, un cercetător care studiază acest sindrom. Cei care prezintă simptomul impostorului nu cred în propriul succes, ci cred că realizările lor se datorează unor factori externi, cum ar fi norocul. Verena, care nu a vrut să-şi facă public numele real, spune că nu are nicio problemă să vorbească deschis despre sentimentele şi gândurile ei. Dar sentimentul de îndoială de sine este foarte prezent.

Este dificil să ştim câţi oameni suferă de sindromul impostorului, deoarece mulţi nu sunt dispuşi să recunoască acest lucru, nici măcar în studiile de cercetare, scrie thestar.com. Multe informaţii sunt demonstrate doar la nivel teoretic şi există puţine date pe care să le folosim.

În ciuda realizărilor care par evidente, sentimentele negative nu dispar. Windscheid recomandă persoanelor cu sindromul impostorului să discute cu ceilalţi despre sentimentele lor - pentru a-i ajuta pe ei şi pe ceilalţi care pot simţi la fel. Împărtăşirea acestor sentimente poate ajuta, de asemenea, la generarea de idei despre cum să se rezolve situaţia - şi asta i-ar putea ajuta pe toţi cei implicaţi.