Cum a ajuns Generali Asigurări să lucreze cu UiPath şi care sunt priorităţile asigurătorului în 2020

Autor: Mircea Nica Postat la 17 ianuarie 2020 1641 afişări

Generali România, compania de asigurări deţinută de grupul italian cu acelaşi nume, are o prezenţă pe piaţa locală de asigurări din România de peste 180 de ani. Care sunt însă priorităţile companiilor până în prezent?

Cum a ajuns Generali Asigurări să lucreze cu UiPath şi care sunt priorităţile asigurătorului în 2020

„2019 a fost  un an de consolidare în care ne-am concentrat pe liniile de business profitabile, astfel încât să avem şi un portofoliu echilibrat în piaţă. Acesta a fost un lucru foarte important pentru noi”, a spus Adrian Marin, CEO al Generali România şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).

Adrian Marin şi-a începutul drumul în domeniul asigurărilor în anul 1995 printr-o poziţie de underwriter la o companie de asigurari româno-americană.

„Înainte de asigurări am lucrat într-o firmă de maşini grele, inginerie, şi eram în acele căutări specifice vârstei după anii de facultate. Fără să îmi dau seama am ajuns în domeniul asigurărilor ca underwriter, iar un an mai târziu am venit la Generali pe aceeaşi poziţie. După ce am învăţat despre toate segmentele de asigurări, am continuat cu o echipă foarte bună şi am mers înainte, schimbând 9 poziţii în cadrul Generali”, a explicat CEO-ul.

Ajuns în cadrul societăţii de origine italiană, Adrian Marin a fost însărcinat cu înfiinţarea sucursalei Generali din Bucureşti de la zero, pentru ca în 2008 să fie numit în directoratul companiei.

„În 2011 am devenit CEO-ul Generali România, iar în 2014 am primit o responsabilitate ca preşedinte al supervisory board la Generali Pensii. Următorul pas pe care l-am făcut a fost în 2016, când am acceptat să mă alătur UNSAR ca preşedinte, în urma unui vot al membrilor din UNSAR”, a adăugat Adrian Marin.

Prima sucursală pe care a deschis-o Generali în România a fost în anul 1835 în regiunea sud-est pentru a putea fi aproape de zona în care se afla traseul comercial de pe Dunăre. „Existau foarte multe activităţi comerciale care veneau prin Marea Neagră, Dunăre şi intrau în interiorul continentului. Avem în România o istorie destul de indelungată. Cu toate acestea, când a venit momentul celui de-al Doilea Război Mondial, Generali a fost obligat să se retragă din blocul comunist, iar treptat s-a reîntors”, a spus Adrian Marin. 

În urma dezvoltării pieţei asigurărilor şi a revoluţiei tehnologice, care a devenit un motor pentru majoritatea companiilor din România, Generali a început să elaboreze diferite proiecte de digitalizare.

„Anul 2019 a venit şi cu această necesitate de componentă de IT din cadrul fiecărei companii. Aici am fost destul de atenţi pentru a aduce proiecte de digitalizare. Vorbim de RCA online, semnătura electronică, anumite sisteme de ocerizare (transpunerea documentelor în format digital – n.red.) folosite între noi şi parteneri. Vrem în continuare să mergem cu aceeaşi viteză, iar scopul principal este de viteză şi de a ajunge la clienţii noştri cât mai eficient. De asemenea, suntem în teste pe multe lucruri. Avem parteneri pentru dezvoltarea tehnologică pentru a putea dezvolta soluţii digitale, iar pentru partea de Robotic Process Automation (RPA) îl avem ca partener pe cel mai cunoscut jucător din România, UiPath”, a adăugat Adrian Marin.

Piaţa asigurărilor din România a avut o evoluţie semnificativă în ultimii 20 de ani, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 6,5 ori mai mare în primele nouă luni din anul 2019 faţă de valoarea înregistrată în 1999, de 262 de milioane de euro.

La nivelul pieţei locale, Generali România se află în primii 10 cei mai mari jucători în primele şase luni din 2019, atât pe segmentul asigurărilor generale cu o valoare a primelor brute subscrise de 284 milioane de lei, cât şi pe linia asigurărilor de viaţă cu subscrieri de 70 milioane de lei.

Grupul italian Generali este unul dintre principalii jucători globali şi al treilea cel mai mare grup din Europa, după Axa şi Allianz. Grupul a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 51,4 miliarde de euro în primele nouă luni din 2019, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net a ajuns la 2,2 miliarde de euro. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.