Ce spune Cîţu, despre relaxarea din Capitală

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 25 ianuarie 2021 30 afişări

Decizia relaxării restricţiilor din Capitală a fost luată pe legislaţia în vigoare, spune premierul Florin Cîţu, după ce Ministerul Sănătăţii recomanda amânarea acestor relaxări.

Ce spune Cîţu, despre relaxarea din Capitală

„Dacă ar fi după mine, toată România ar fi redeschisă mâine. Avem nevoie de o economie deschisă, avem nevoie de investiţii pentru a putea plăti salarii şi pensii mai mari. În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont şi de recomandările medicilor. Ei trebuie să se pună de acord. Nu este decizia mea. În acest moment, din ce înţeleg eu, aceste decizii în ceea ce priveşte Bucureştiul au fost luate pe legislaţia în vigoare”, spune premierul Florin Cîţu.

El precizează că experţii pot recomanda modificarea pragului de trei la mie.

„Pe ceea ce se întâmplă azi eu nu pot să am o altă opinie decât cea bazată pe legislaţia în vigoare. (...) Dacă indicatorii se modifică şi suntem iar peste ttrei la mie, vom reveni”, subliniază Cîţu.

MInisterul Sănătăţii a recomandat, vineri, amânarea relaxării restricţiilor din Capitală, în contextul apariţiei de cazuri de persoane infectate cu noua tulpină a virusului SARS-COv-2.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
relaxare,
capitală

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.