Casă la cutie

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 22 martie 2020 65 afişări

Transformate în birouri pe şantiere ori locuinţe temporare în caz de nevoie, cum ar fi dezastrele naturale, containerele metalice de marfă încep să fie luate în calcul şi de cei care vor să-şi construiască o casă nouă, datorită, în parte, posibilităţilor creative pe care le oferă.

Casă la cutie

Astfel de locuinţe pot fi construite dintr-un singur container sau din mai multe, scrie The Guardian, şi pot avea chiar şi etaj. Cei care şi le amenajează într-un singur container o fac pentru uşurinţa mutării, cei care folosesc mai multe la noua lor locuinţă o fac pentru uşurinţa lucrului cu aceste „cărămizi”. Alţii sunt atraşi de faptul că, utilizând un astfel de material de construcţie, contribuie la reducerea poluării. Mai sunt şi cei care au locuit pe diverse ambarcaţiuni sau au avut posibilitatea de a se plimba ceva vreme pe ele şi atunci apreciază containerele pentru legătura lor cu mările şi oceanele. Mulţi dintre amatorii de astfel de locuinţe se află în Australia, unde există şi persoane sau companii care oferă servicii de construire şi amenajare de case din containere celor care-şi doresc aşa ceva, dar parcă nu s-ar înhăma la muncă. Containerul se dovedeşte interesant şi pentru retail, apărând malluri temporare cum ar fi Boxpark, la Londra, ori Re:START, construit în Noua Zeelandă, la Christchurch după cutremurul din 2011 şi care a funcţionat până în 2018, fiind o atracţie turistică. El poate fi şi înnobilat sub formă de cameră de hotel de lux pentru spaţii de cazare temporare în zone viticole, de pildă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.